Ai observat că în jur nu prea sunt exemple reuşite legate de cum poţi funcţiona de unul singur? De fapt, din contră. Parcă toată societatea e făcută în aşa fel încât să te forţeze să stai cât mai puţin timp cu tine. Şi singurătatea e privită ca un fel de boală incurabilă. Am fost cu un basarabean la cafea acum vreo lună şi el a mi-a spus că la Chişinău munceşte mult mai bine, are spor şi timpul trece mai încet. Apoi a zâmbit şi a dat repede şi explicaţia: „La Cluj lumea stă foarte mult de poveşti. Şi se bea foarte multă cafea, iar apoi noaptea e agitaţie în oraş”.
- Sursa: http://www.sallyminker.com/
Un personaj din Turgheniev – „Povestirile unui vânător” spune că „cel mai grozav dintre grozăviile toate” este cercul de oameni.
Cercul înseamnă o existenţă lâncedă şi leneşă laolaltă şi cot la cot cu alţii, căruia i se conferă însemnătatea şi aspectul unui fenomen rezonabil; cercul înlocuieşte discuţiile cu disertaţiile, te deprinde cu vorbăria goală, te îndepărtează de activitatea solitară, pozitivă. (…) Cercul este banalitate şi plictis sub eticheta frăţiei şi amiciţiei… Un ghem de răstălmăciri şi ironii, sub pretextul sincerităţii şi compasiunii; într-un cerc, mulţumită dreptului pe care îl are orice amic să-şi vâre, la orice oră, degetele nespălate în măruntaiele celuilalt, nimeni nu mai are în suflet un locşor curat şi neatins.
Statul în ciorchine e necesar, numai că trebuie să-i pui limită, să faci şi altceva. Eu vreau să îmi fac timp să mă cunosc pentru că am o grămadă de curiozităţi despre oameni şi e incorect să îi scormonesc pe alţii înainte să termin de făcut curăţenie şi ordine prin ungherele mele. În ciorchine te poţi coace frumos şi gustos sau te poţi face o stafidă secătuită. Lupta de a nu deveni o acritură pentru ceilalţi şi nici de a-i lăsa pe ei să te acrească e grea, dar trebuie dusă.
Mă bucur că am câştigat nevoia să fiu o pară.
Nevoia să atârn singură. Să merg în întuneric şi să îmi mângâi demonii pe creştet, pentru că sunt ai mei, eu îi hrănesc zi şi noapte cu ură, cu minciuni, cu lene, cu laşitate, cu frustrări, cu îndoieli, cu lăcomie, cu durere, cu pesimism, cu răutate, cu frică, cu teroarea de a pierde, cu căderi, cu aşchii de sticlă, cu muchii de prăpastie, cu mine.
Am văzut acum un timp ceva documentar cam hazardat, dar mi-a plăcut o idee din el: oamenii au o vibraţie a lor, care poate fi pe ritmul iubirii sau pe ritm de frică. Şi oamenii aleg ritmul, iar dacă nu o fac conştient, alegerea e făcută oricum. Majoritatea trăim pe ritm de frică. Sleeping on the sound of the war drums.
Bum-bum-bum…
Curent status: searching for a lovely tune.
Zoldike's Blog 
