Certej şi curcubitacee

„- Ăştia de unde au apărut?

– I-a adus Dumnezeu. Haha.

– Raluca, fugi până la poartă să vezi cine-i pe drum. Poate Lola sau Sofi….

(Nimeni pe drum.)

– Lola nu e, că ea ne-a adus şi alaltăieri…”

Oricum, la Certej e uneori mai simplu să afli cine e Dumnezeu. Cel puţin ştii că e o femeie şi e aproape.

Dovlecei in dar

La Certej, noi nu tăiem frunză la câini. Tăiem lubeniţă la găini (şi curci, în alţi ani). Într-un sens, desigur că e o activitate lipsită de importanţă şi degeaba – găinile au cioc destul de puternic. Dar în toate celelalte sensuri, e un mod de a fi împreună, în linişte şi pace, timp de vreo oră, vorbind chestii.  Aşa că e unul dintre cele mai semnificative şi relaxante lucruri pe care l-am făcut vreodată. Şi de care mi se face dor.

DSC01478

 

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Familiarităţi și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s