Specificul naţional cu care ne împăunăm nu-i chiar mare brânză…

O poza random din Targu Mures cu mine alaturi de Carnaciorul din casuta

În ultimele două luni m-am chiar ocupat de contul meu de pe Postcrossing – site de schimbat cărţi poştale cu oameni din toată lumea, dar şi de grupul deschis Postcrossing de pe Facebook, unde poţi interacţiona direct să negociezi schimburi de cărţi poştale. E distractiv şi aflu tot felul de chestiuţe noi. Multe legate de specificul naţional, fiindcă mulţi încearcă să îşi păstreze o identitate şi să marjeze pe ea când fac schimb de cărţi poştale. Spre exemplu, mie mi s-au cerut în mod expres castele, cetăţi şi Vlad Ţepeş fiindcă atât ştiu şi atât vor să ştie unii despre România. Sunt câţiva care vor să-şi completeze colecţia cu cărţi poştale pe care e harta şi steagul fiecărei ţări, dar pe ăia nu am cum să-i ajut. În România nu am văzut aşa ceva, cu toate că tocmai ce-am trecut de Ziua Naţională şi dacă ar fi fost un moment bun să se umple magazinele de suveniruri cu asemenea cărţi poştale, ăsta era.

Dat fiind că eu îmi doresc ţestoase, arici, umbrele, stropitori şi alte asemenea pe cărţile poştale, toată obsesia altora cu specificul naţional şi cu negocierile de tipul „show me your, I’ll show you mine” cu specificul naţional mă cam depăşeşte. Era o vreme (în şcoala generală) când admiram dârzenia dacilor şi vitejia domnitorilor români, dar pe măsură ce am suprapus peste lecţiile din clasele primare alte şi alte straturi de informaţii, toţi au decăzut la un statut mediocru de oameni plini de defecte, care s-au descurcat mai bine sau mai rău într-un moment sau altul. De „dacopatia” ce mi-a rămas în timp am scăpat după ce am dat de blogul jurnalistului Dan Alexe (are categoria „Dacopatie” numai cu articole despre cum nu au fost dacii aşa cum am învăţat la şcoală).

ustensila din SloveniaCum spuneam, frenezia cu specificul naţional e prin multe ţări. Nu ne e nicidecum nici asta specifică doar nouă.

Scena exemplificatoare 1: Luasem nişte cărţi poştale de la Muzeul Etnografic din Cluj, cu interioare de case româneşti vechi, tocmai ca să le dau celor care îşi doreau numai specificuri naţionale, în speranţa că eu o să primesc în schimb ce vreau, respectiv umbrele, stropitori etc. O tipă interesată de schimb mi-a dat albumul ei de cărţi poştale, din care am ales, culmea! tot ceva de la un muzeu etnogrfic, dar din Slovacia. Mi s-a părut intrigantă ustensila din colţul stânga sus – jumătate fund de tocat şi jumătate… ?! Am întrebat-o pe tipă la ce foloseşte respectiva chestie şi îmi răspunde (comunicam în engleză) că e pentru făcut „gnocchi” – „it’s smaller but also prepare from potatoes dough – it is typical Slovak meal”. Mi-a dat şi reţeta pentru găluştele astea cu brânză de oaie – „Bryndzove Halushky (sheep cheese gnocchi)”. Mie mi s-a părut foarte amuzant că un fel de mâncare specific slovacilor poate fi foarte bine numit „gnocchi”, cuvânt care descrie un fel de mâncare specific italian. Şi mai amuzant a fost când tipa s-a îndoit puţin că îmi va folosi reţeta, fiindcă poate nu găsesc ingredientul principal – specific!

branza

 

Scena exemplificatoare 2:

Primesc din Polonia cartea poştală de mai jos, cu mesajul că această pălărie decorată o fâşie de piele de oaie şi cu pană de păun e specifică portului popular masculin din Cracovia, iar pana de păun simbolizează frumuseţea şi măiestria artistică.

palarie cu pana de paun din Polonia

„Happy Postcrossing! to you too” îi răspund eu online, adăugând că şi pe la noi în zona de nord a ţării costumele populare au pălării cu pene de păun. Şi aş spune că pălăriile româneşti simbolizează mai tare măiestria artistică fiindcă sunt mult mai complicat de realizat. Totuşi, aş sublinia că pentru clopurile româneşti par să fie jumuliţi cam tare păunii cei mândri.

palarie-clop-cu-pene-de-paun-pentru-barbati

Dar să ştiţi că ceva numai al nostru şi al nostru – românesc – tot avem. Aşa am citit la Alexe: borşul şi mujdeiul sunt neaoşe -„douã lucruri esențiale, fundamentale, două lucruri pe care nu le mai face nimeni si care, omorând microbii, dând vitamine și întărind sistemul imunitar au ajutat la supraviețuirea neamului prin mii de ierni de mămăligă cu untură.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Specificul naţional cu care ne împăunăm nu-i chiar mare brânză…

  1. Lucian spune:

    Sper sa accepti putina critica, dar chiar ma pasioneaza subiectul si traiesc de cativa ani in Slovacia, asa ca pot sa iti spun putin mai multe.
    Concluzia ta ca „branza” nu ar fi specific national este foarte superficiala. La fel ca multe articole ale specialistului Dan Alexe, care omite o multime de adevaruri atunci cand isi prezinta punctul de vedere, uneori total opus cercetarii istorice si ligvistice.
    In primul rand „bryndzove halusky” e mancare specifica in Slovacia, nu in Slovenia. Si chiar tipa respectiva ti-a spus ca e „slovak”, nu inteleg de ce mentionezi acolo Slovenia, sper ca a fost o scapare. In al doilea rand, „bryndza” slovaca se refera la un anumit tip de branza, asemanator cu branza de burduf din Romania. In limba romana, branza e un cuvant generic pentru multe produse lactate.
    Si nu in ultimul rand, este foarte important cum a ajuns „branza” in limbile slovaca, poloneza si ceha. In perioada evului mediu a avut loc o migratie masiva a ciobanilor romani prin lantul carpatic. Unii istorici o denumesc chiar „colonizare vlaha”. O regiune din Cehia de astazi se numeste si in zilele noastre Valahia Morava (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Moravian_Wallachia). Populatiile cu care au intrat in contact au preluat de la acesti ciobani vlahi o multime de cuvinte din jargonul pastoritului, printre care si „branza”. Urmasii acestor romani traiesc si astazi imprastiati prin lantul carpatic, dar au preluat in timp limbile slave ale populatiei majoritare. Totusi, au si astazi un specific bine definit, obiceiuri si un grai aparte care le confirma originea romaneasca.

    • zoldike spune:

      Mersi de comentariu. Da, Slovacia am vrut să scriu, nu Slovenia. Sunt amândouă în acelaşi „sertăraş” rămas de la geografia din generală.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s