Poveşti de la Certej, fără cianură (4)

Din clipul "Şoferaşul, bată-l vina...", filmat la Certej

Iată un motiv pentru care o parte din tânăra generaţie de certejeni ar putea dori să le vină pe cap canadienii şi să deschidă mineritul la suprafaţă: viaţa sexuală! Când mina Coranda-Certej funcţiona (a fost închisă pe la mijlocul anilor 2000) şoseaua se hurducăia des sub roţile diferitelor basculante, camioane şi tot soiul de maşini mari care treceau în sus şi-n jos. Erau mulţi şoferi, unii cu cabinele decorate cu prosoape cu femei goale, alţii cu CD-uri şi cruciuliţe atârnate la oglindă – tot tacâmul. Mulţi dintre ei claxonau de câte ori vedeau pe şosea o siluetă cu şolduri sau sâni (chiar şi când respectivele protuberanţe erau în stadiul incipient de dezvoltare, cum se întâmpla când eram noi prin clasa a V-a). Pentru că eu eram „fata lu’ Cotar”, fostul primar al comunei, iar prietena mea Mimi avea o mamă care lucra la mină într-un colectiv de bărbaţi, cărora ajunsese să le impună o formă de respect, noi nu prea eram claxonate pe şosea decât ca formă de salut. Scăpam de aluziile sexuale fiindcă mai toţi şoferii manifestau un soi sau altul de jenă gândindu-se la ai noştri. Ceea ce era minunat, aveam pace! Ne plimbam cu bicicletele, în cel mai bun caz, şi atracţia pentru plimbatul cu maşina era zero. Însă nu pot să nu constat că e descrisă bine realitatea acelor vremuri în versurile acestei popularo-manele de mai jos, pe care mi-a vârât-o sub nas Mimi azi pe chat.

Când şoferu-i tinerel, şmecheraş şi frumuşel / Nu-i fată ca să nu vină să se urce în maşină!

Aveam în clasa din generală două colege care purtau acelaşi prenume, una era şatenă şi avea deja forme bine evidenţiate şi o personalitate destul de vulcanică, iar cealaltă era o blondă, frumoasă ca o păpuşă, care încă mai purta la vremea aceea, când era frig, un plovăr roz cu o Barbie pe el. (Colega cea blondă, acum mamă a doi băieţi, e în continuare o adevărată femme fatale, superbă!). Una stătea în capătul de jos al satului, cealaltă pe Valea Făerag, dar avea o soră mult mai mare, care locuia într-un bloc din centru şi pe care o mai vizita, mai ales că o lăsa la disco şi îi împrumuta rimelul. Şi mai era la vremea aia şi un şofer, a lu’ Patentu’, care îşi făcea cumva de lucru să treacă la volanul camionului său de la mină pe la amândouă aceste colege ale mele „pe la poartă”.

Bineînţeles că femeile vorbesc între ele încă din generală şi că nu a durat mult să ştie toată lumea că respectivul curta şi şatene şi blondine, cu aceeaşi ardoare. Constat acum, văzând clipul ăsta care a apărut de fapt de prin 2011, că sunt fete din generaţia de după noi care tânjesc să fie claxonate şi plimbate! Asemănarea cu imaginea unor traseiste e izbitoare, de la vestimentaţie, la gesturi şi mi se pare jalnic să faci o odă unui asemenea stil de viaţă. Dar, mă rog, când nu ai de unde alege şi nu ai ieşit din strâmta curte în lumea mare, un şofer ţi se pare un tip realizat, demn de admirat. Chiar dacă „te plimbă lumea toată” să „te iubească doar o dată”. Prin „lumea toată” a se înţelege destul de redusa rază în care are voie să facă deplasări cu maşina şi combustibilul firmei. Nu e ca şi cum te va duce la mare cu camionul, dragă fată! (Hai, nu fi tristă!)

Evident că o astfel de odă nu poate fi închinată unui inginer ori laborant, fiindcă ei nu au acel „bad boy” vibe, acel „je ne sais quoi”.

„Diana de la Certej” şi al ei şoferaş e de găsit şi pe trilulilu, vplay, vitanclub, hotfiles, xmuzica… pă tăt netu’, adicătelea. S-a străduit fata cu promovarea, deşi nu am auzit de ea până azi şi nici după chip nu o cunosc. Nici pe ea, nici şoferul şi nici pe celelalte două fete care apar în clip. Nu i-am văzut la Certej pe niciunul, niciodată. Dar, e totuşi o comună cu câteva mii de oameni, nu îi ştiu pe toţi. 

În plus, remarcabil e că producătorul clipului are un site pe care îşi promovează serviciile de fotografie de nuntă şi ce m-a dat gata pe acest site e citatul cu care îşi face reclamă. Goethe! – să pricepem că avem de-a face cu un tip rafinat (nu ca şoferu’). Amuzantă e apariţia în text a sintagmei „sâmbure de aur”, ca şi cum nimic nu poate fi făcut la Certej şi prin preajmă fără a te gândi la aur şi minerit. Nici măcar muzică ori poze de nuntă!

Faust de nunta

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Poveşti de la Certej, fără cianură (4)

  1. mercuryanna spune:

    Deosebit textul de lecturat, ca de obicei🙂

  2. Pingback: Colac peste Certej | Zoldike's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s