10 articole cu care cred că n-o să-ţi pierzi timpul, ci îl vei câştiga

un intreg facut din bucatiVeste bună: am găsit cum să mă fac utilă vouă, celor care mi-aţi tot spus că vă place să citiţi ce postez, fiindcă selectez articole interesante. Aşadar, dat fiind că îmi place şi mie tare mult să citesc ce au scris deja alţii am făcut o listuţă cu lucruri care ne interesează pe toţi şi după care să scormonesc internetul pentru a le înşira aici, periodic, cu linkuri, să aflăm, împreună şi să devenim mai dezgheţaţi şi mai destupaţi.

* Încep cu un articol ţintit spre Tana, care a devenit de curând medic rezident la psihiatrie în Cluj, şi spre colegii ei de la medicină. „Un spital numit România„, scris pentru Dilema Veche de Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii  Garantat 100%. E ca un diagnostic medical, tăios, dar care mi se pare just, pus sistemului de îngrijire al sănătăţii din România. „Nu e un mister atît de mare de ce contribuim la bisericile care ne întîmpină la intrarea în spitale. E profund simbolic ceea ce facem, fără să ne dăm seama. Ne punem, de la bun început, viaţa şi speranţele în mîna divinităţii, nu a semenilor care au ales meseria de medic. Din start hotărîm că doar Dumnezeu ne poate salva, iar starea de spirit cu care păşim în incinta spitalului e cea de condamnat. ” Două lucruri sunt de reţinut pentru rumegat de aici: 1. Ne zbatem să răzbim în ţara asta şi încă ni se pare că lupta asta pentru supravieţuire are farmec până suntem tineri, dar ne putem imagina să îmbătrânim aici, într-un sistem care e, prin toată structura lui, împotriva noastră? şi 2. De ce nu dăm bani pentru spitalele cu care avem de-a face aşa cum donează oamenii bani pentru biserica din comunitatea din care fac parte? (spun „donează”, nu „donăm” fiindcă eu, personal, nu dau bani la vreo biserică).

* Cine ar putea contribui să avem spitale în care să nu mergem cu teamă? Clasa de mijloc, adică ăia care au ceva mai mult decât strictul necesar, dar nu ăia care au atât de mult încât nu le mai pasă de nimic, fiindcă, atunci când li se ivesc probleme, au de unde să le acopere repede cu bani gheaţă. Câtă clasă de mijloc e în România, e ceva ce vrem să ştim şi încearcă să ne lămurească antropologul Vintilă Mihăilescu – Din nou despre clasa de mijloc. De reţinut de aici este că „o clasă socială este un grup de indivizi care împărtăşesc resurse, statut, valori şi interese similare şi, nu în ultimul rînd, au o anumită identitate colectivă, ştiind cam cine sînt şi ce vor. Însă o astfel de unitate, fie ea şi relativă, încă nu există la noi„.

* Dacă tot veni vorba de clase, strecor aici un material foarte interesant scris de Vlad Odobescu de la Casa Jurnalistului despre Împăratul din Năvodari, adică primarul. „Procurorii de la DNA se mândresc doar cu numărul condamnărilor. N-au ce face dacă cei condamnați revin în politică. “Ține de nivelul de educație și de comportamentul societății românești, care e tolerantă la corupție“, spune procurorul Nistor Călin când vine vorba de numeroșii primari care-și relansează cariera după condamnare.

* Rubrica asta Cu ochii-n 3, 14 de texte scurte, felurite, dulci-amărui, din Dilema Veche mi-a plăcut mereu foarte tare. Acum şi ce fac eu aici e tot cam o rubrică de acelaşi tip. Rubrica e de citit integral; de data asta începe cu pledoaria lui Cărtărescu pentru a citit cărţi – imaginile fac cât 1.000 de cuvinte, dar le vezi în câteva secunde, însă cu o carte îţi petreci multe ore şi îţi pui mintea la contribuţie în tot acest timp. Mai e povestea urbană cu Hensel şi Gretel, cea cu filmul care a salvat o viaţă de mamă sau curiozităţile despre sex, dintre care asta chiar e tare –  cel mai vândut roman erotic din secolul al XV-lea, Povestea celor doi iubiţi, a fost scris de cel care a devenit ulterior Papa Pius al II-lea.

* Felul natural şi aşezat, fără tam-tam şi fără încrâncenare în care se succed rândurile acestui articol din seria Bucureşteanul din Decât o Revistă despre o copilărie grea, de fapt, te aduc tare aproape de copilul din poveste şi ţi-l fac drag, tare, tare drag – Copilul cu magie din Centrul Vechi. „În Centrul Vechi, pe Hagi îl știe toată lumea: clienți, barmani, chelneri. Poartă mereu haine curate și e politicos. Râde mult, nu minte și nu cerșește. Vorbește maghiară pentru că a stat doi ani în Ungaria și știe puțină germană, pe care a învățat-o la școală. E printre primii copii care a vândut flori în Centrul Vechi și singurul care face trucuri cu cărți.” Când mai merg la Bucureşti, sper să-l văd şi eu pe Hagi.

* Tot despre o copilărie grea, am mai citit un articol – scurt, dar tăios – pe blogul lui Dan Alexe. Poveste de Crăciun (din înțelepciunile lui Păpădie). Mi-a adus aminte că printr-a 5-a am primit la premiu o carte care se chema „Vândută de propria mamă” şi când propria mea mamă a văzut-o a făcut o criză de isterie. Fiindcă pe mine nu m-a crescut ea şi a luat-o ca atac la persoană. I-am spus: „Tu nu m-ai vândut! Eu am plecat de lângă tine. E complet diferit.” În orice caz, povestea de Crăciun de pe blogul lui Dan Alexe îţi aminteşte că, oricâte defecte ar avea mama ta, cât timp te iubeşte, în felul ei şi îţi toacă nervii, nu e cel mai rău scenariu.

* Mă aştept că poţi citi în engleză aşa că pun şi povestea unui puşti de 13 ani care a descoperit cum să construiască o instalaţie cu panouri solare care să capteze energie de la soare pe tot parcursul zilei. S-a uitat cum fac asta copacii, şi-a dat seama că folosesc şirul lui Fibonacci şi a făcut şi el la fel. 13-Year-Old Replicates Fibonacci Sequence in Trees. Ah, ce-aş vrea să fie şi la noi învăţăturile de la şcoală mai practice. Atât de multe chestii învăţăm şi nu le folosim la nimic…. Chiar ieri îi spuneam unei prietene de lipiciul Bison că e cel mai util lucru pe care l-am aflat de la profu de mate din liceu. Ni l-a spus când unul din clasă a spart tabla de sticlă şi nu avea bani să o cumpere aşa că lipiciul ăsta a salvat situaţia.

* Pentru o vreme am uitat de România de la Zero (dela0.ro) şi cu ocazia acestei scotocirii mi-am amintit de ei şi am setat şi la Facebook deasupra de Like să „Get Notifications” că altfel nu îmi apar pe wall postările lor, între atâtea altele. Două interviuri cu două doamne vă propun de aici. Traducătoarea Antoaneta Ralian – tot ce spune e de citit, încerc să fac poftă cu asta: „Eu am avut o bursa in America si am fost plimbata prin foarte multe universitati americane, m-am intalnit cu profesori de literatura americana. Si i-am spus unui profesor ca eu sunt traducatoare si l-am rugat sa imi recomande cateva carti noi, pe care sa le traduc in Romania. Mi-a raspuns cu asa o inocenta: “Eu sunt specialist in literatura secolului al XIX-lea. Nu cunosc literatura secolului XX”. Nu cred ca exista un profesor european, chiar si roman, care sa nu stie literatura secolului XX.” şi cu asta: „Toata lumea traieste pe internet, se cultiva pe internet, stie tot de pe internet. Am ajuns sa cred ca nimeni nu mai gandeste cu capul lui, toti gandesc numai cu capul internetului. E teribil. Ce sa iti mai bati capul, daca apesi pe un buton si afli tot?” – cam cu aşa ceva ne ocupăm şi noi acum, aici!🙂

Al doilea interviu dela0.ro pe care îl recomand e cu Marina Sturdza, care are şi parte audio, numai bună să meargă pe fundal pănă faci altceva. „Totul este politizat in tara asta, la un nivel ridicol. Daca muti asta de aici pana acolo (n.r. muta zaharul cativa centimetri pe masa) este un gest politic. Din acest punct de vedere mi se pare ca noi nu am evoluat inca. Totul este politizat. Suntem ori in perioada pre alegeri sau post alegeri. Vesnic suntem intre.  Nu se intampla nimic in perioada pre alegeri, nu se intampla mare lucru in perioada post alegeri ca isi dau seama ca tot ce s-a promis inainte nu se poate face. Pe urma, cat timp o sa avem un guvern de coalitie? Coalitiile sunt fragile de la natura. Ce trebuie este o meritocratie, nu politizare. Asta este ce ne trebuie.

* În încheiere: să citim sănătoşi! P-aia cu „Dacă nu ai citit cartea x la timpul ei, nu mai merge acum. Toate la timpul lor!” nici n-o cred şi nici n-o suport în urechi. Bine, că ai fost tu perfect sincronizat cu toate timpurile cărţilor, ăla care ai scornit enormitatea. Uite că eu am citit cărţi complet ne-la-timpul-lor, ci la timpul meu şi asta mi-a pricinuit destule senzaţii surprinzătoare. Ca să nu ne mai simţim prost pentru dogme din astea ilustre debitate de vreun deştept, supun atenţiei o listă simpatică şi lipsită de vinovăţie cu Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni. E un articol de anul trecut, dar e din ăla veşnic verde. Pentru mine singura excepţie de pe listă e tocmai cartea aflată pe primul loc înrt-un top britanic al cărţilor pe care oamenii mint că le-au citit: „1984” de George Orwell. Chiar am citit-o! Înainte să văd filmul. Şi acum citesc „Aspidistra să trăiască!”, tot de Orwell.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s