Povești de la Certej, fără cianură (1)

Cred că am ceva în comun cu bunicii tăi! Am stat și eu și ei în genunchi pe coji de nucă la orele de rusă.🙂

Dintr-a treia m-am mutat de la Deva la Certej și, după ce apucasem să fac ingliș și la școală, dar și la teve, pe Cartoon Network și MTV, am ajuns la coada vacii, la propriu. Şi îmi plăcea grozav! (dar despre asta în alt episod) La Certej se făcea franceză dintr-a doua. Cu Furnicuța (porecla profei), măritată cu Râma (cu care am făcut mai târziu fizică și chimie). Poreclele le-au fost date fiindcă la Certej e un mare apetit pentru porecleală, iar ei erau un cuplu format dintr-o minionă (nu, nu ca-n „Despicable Me”) și-un lungan. Am recuperat într-a treia şi franceza de-a doua şi-am ajuns la zi cu povestea lui Fifi, la fourmie. Desigur că la fiecare lecţie de franceză cu furnicuţa Fifi era chicotelă şi coteală prin clasă. Haha, hihi, la fourmie!

Furnica Fifi

Dintr-a cincea ne-am mutat la şcoala de sus (clădire separată, aşezată mai în deal) şi ne-am apucat şi de-a doua limbă străină. Rusa. Asta nu mi se întâmpla în cretacic, ci în anul de graţie 1997. Domnul Gheorghe Borca, (simplu, Borca, fără poreclă) profesor de rusă, mai avea doi ani până la pensie. Aşa că am făcut doi ani de rusă. Mai ştiu literele alfabetului chirilic, să număr până la cinci şi Malcic pişet na dasca, adică „Băiatul scrie la tablă” (şcolară, nu tabletă).

Venită de la oraş cum eram, ideea de a face rusă mi-era de necuprins cu mintea. Dar cum mereu mi-am dorit a doua şansă de a începe să scriu fără să mai fac porcuşori de cerneală printre bastonaşe, când m-am pomenit cu noul caiet pentru bastonaşe ruseşti, am fost, brusc, fericită. Scrisul de mână cu chirilice este FANTASTIC.

Alfabet chirlic scris de mână

Un an am învăţat să scriem. Nu ştiam ce să scriem, fiindcă nu ştiam niciun cuvânt, dar ştiam toate literele şi chiar şi acum, de câte ori găsesc chirlice pe vreun ambalaj, încep să citesc. вода –Voda! Ah, apă! Asta ştiu ce înseamnă.

Borca era foarte activ şi, pe lângă că ne învăţa pe noi rusă, mai avea alte două activităţi de bază: bibliotecar şi detectiv. Biblioteca şcolii era loc de refugiu pentru toţi şoarecii alungaţi de prin gospodăriile satului de pisici, curse şi grâuşor cu otravă (vopsit roşu). Borca nu avea atât de lucru fiindcă s-ar fi înghesuit elevii în bibliotecă să împrumute cărţi, ci fiindcă se înghesiau şoarecii. Eu mergeam pe la bibliotecă fiindcă îmi plăcea să caut cărţi rupte şi ponosite pe care să le iau acasă şi să le doftoricesc cu aracet şi benzi adezive; unora le refăceam coperţile din bucăţi de carton şi caligrafiam (ce încântare!) titlurile şi autorii. Şi mai mergeam fiindcă îmi plăcea aghiotantul pe care şi-l luase Borca, un şmecheraş cu faţă de Leonardo DiCaprio local. De câte ori prindea Borca vreun şoarec, i-l dădea aghiotantului, care venea în curtea şcolii cu jivina şi isca panică şi teroare. Şoarecii erau prinşi cu o tehnică perfecţionată în timp: o jumătate de sâmbure de nucă era pusă sub buza unui borcan de sticlă de 800 de grame. Când rozătorul intra să mănânce, borcanul cădea şi-l captura, iar apoi era limpede că intrusul se afla în capcană. Aşadar, profului de rusă îi prisoseau întotdeauna prin buzunare cojile de nucă şi, când i se părea lui că eram de nestăpânit la oră, punea cojile pe podiumul de lemn din faţa tablei (care avea scopul să ne înalţe până mai creştem), iar apoi ne invita să ne aşezăm în genunchi, deasupra. I se părea foarte amuzant să ne poată arăta cum erau disciplinaţi strămoşii noştri. La vremea respectivă nu găseam nimic drăgălaş în chestia asta, însă acum… Sunt amintiri de muzeu!😛

Cum spuneam, mai era o activitate care-l incita pe profu de rusă: să fie detectiv. Şi avea nişa lui. La şcoala de jos, cu clasele I-IV, era WC-ul în curte la vremea aia, o budă turcească fără chiuvetă, fără nimic, care era încuiată la fiecare sfârşit de săptămână. Tocmai în acest interval, copiii din blocurile învecinate cu curtea şcolii ieşeau să se joace şi petreceau multe ore acolo. Nu era chip să meargă acasă când îi apucau nevoile, căci părinţii le-ar fi putut spune că e deja târziu, nu se mai pot întoarce la joacă. Buda era închisă. Unde să se cace? Şcoala avea la capete câte o bucată de culoar neînchisă, o verandă, cum îi spune la noi. Loc ferit, acoperit, perfect. Luni dimineaţa, când ne strângeam să intrăm în clase, treceam toţi pe lângă isprăvile unora din week-end. Învăţătoarele se scandalizau, ne certau, dar problema le depăşea, aşa că-l chemau pe Borca. „Nu vă merge cu mine. Vă miros eu!”, tuna el, alegând o nefericită exprimare pentru situaţia în cauză. Cu gândul la inspecţiile de păduchi pe care ni le făceau învăţătoarele din când în când, ne gândeam dacă nu cumva chiar are de gând, la propriu, să ne miroase pe rând până găseşte făptaşul.

Certeju de Sus e locul unde am copilărit şi-am crescut, locul pe care-l iubesc şi-l şi detest uneori, în special când merg în vizită şi mă pomenesc cu o altă criză alergică de pomină, cum doar acolo mi-e dat să fac. Şi e locul pe care vreau să-l văd schimbat în bine, nu îmbibat de substanţe poluante şi secat de străini de tot ce e valoros în subsolurile şi oamenii lui. Pentru mine Certejul e un loc magic, cum a fost Humuleştiul pentru Creangă. Sper să te fac şi pe tine să-ţi pese şi să susţii Certej, fără cianură

Citeşte şi Poveşti de la Certej, fără cianură (Intro)

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Povești de la Certej, fără cianură (1)

  1. mercuryanna spune:

    Eu stiu sa numar pana la zece… sic… dar nu stiu nicio expresie😦. Si mie imi place la nebunie sa descifrez cuvinte in rusa chiar daca rareori cunosc cuvantul. In Bulgaria faceam chestia asta in disperare :))

  2. Pingback: Colac peste Certej | Zoldike's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s