O cascadă românească de toată minunea în topul celor mai frumoase din lume

87842799_1355691264

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai (sau pe lângă o gură de canal) curgea o apă. Splendoarea naturii de mai sus se găseşte în România. Punct. Deocamdată să lăsăm să se mai ducă una alta pe apa sâmbetei.

N-a trecut mult timp de la ultimul moment în care mi s-a făcut ruşine naţională şi patriotică. Era în ziua când am văzut cu ce „port popular stilizat” a mers la Miss World românca reprezentativă. Era un ciorap asezonat cu oareşce romburi ce (vorba vine) fuseseră inspirate de Coloana Infinitului de Brâncuşi.

Miss Romania Duca performs onstage at the 2012 Miss Universe National Costume Show at PH Live in Las Vegas

Dar dincolo de îngrozitoarea prezentare a româncei, m-a mirat aroganţa lui Donald Trump (care deţine Miss Universe Organization) să pretindă că la concursul lui se poate alege cea mai frumoasă făptură din Univers. Adică nici măcar din lume (Miss World) sau de pe Pământ (Miss Earth) ori din Caleea Lactee. Ci taman din tot Universul!

Ah, obsesia oamenilor de a face iar şi iar topuri şi clasamente în încercarea de a controla cumva haosul şi de a-l stăpâni…. Ca şi cum dacă ai ştii care e cea mai frumoasă femeie din univers, cele mai bune 100 de filme, cele 10 şlagăre ale anului… şi cele mai neobişnuite cascade din lume, viaţa ta s-ar pune automat în ordine. Şi ce bine e că una dintre cele 8 cascade unice în lume, una dintre cele mai frumoase şi mai neobişnuite cascade din lume este tocmai pe-al nostru picior de plai, pe-o gură de rai (sau pe lângă o gură de canal). Colegul meu Alex a făcut azi o mică obsesie pentru un subiect care a umflat repede orgoliile patriotice în mai multe redacţii şi va continua, cel mai probabil, să mai umfle şi alte orgolii, pe măsură ce şi alţi jurnalişti descoperă vestea. Avem una dintre cele mai frumoase cascade din lume!! Fuck you, Niagara!

Timisoara Express

Cascada Expres

Sursa: timisoaraexpress.ro şi expressdebanat.ro

Povestea cascadei aleasă de site-ul „The World Geography“ în topul celor mai frumoase din lume a apărut şi în Adevărul.ro, aici.

Când te uiţi la imaginea din articole ai şi spune că pentru „Avatar 2” James Cameron îşi va muta echipele de filmare, cu elicoptere şi submarine cu tot, în Caraş-Severin, la cascada Bigăr.

Paragraful care încheie articolul de pe Express de Banat dă totuşi de gândit… mai cu seamă dacă te întrebi deja unde naiba avem noi aşa o cascadă unică şi spectaculoasă şi n-am auzit până acum de ea?!

În acest top, Bigăr depășește alte cascade la fel de unice și spectaculoase din SUA, Australia Antarctica sau Mexic. Deși mai mică decât acestea ca lungime, cascada Bigăr a reușit să urce pe primul loc atât pentru frumusețea sa, cât și pentru locația unde este amplasată, ce îi conferă un plus.

Aha, deci e mai mică… Şi colegul meu Alex a vrut să ştie exact cât de mică e. Şi s-a ajuns la o chestie în genul bancului „Cât de mică şi de mică este puţa de furnică? / Întrebarea nu mă sperie: este puţa de bacterie.”

Dacă site-urile româneşti pe care le-am văzut până acum au ales să decupeze fotografia cascadei de la Bigăr, pentru a părea cu totul şi cu totul măreaţă şi impozantă, site-ul The World Geography are imaginea întreagă, din care reiese că e vorba de o cădere de apă de vreo 3 metri, maxim (observaţi mărimea podeţului din spate şi a florilor din prim-plan, pentru a stabili dimensiunea aprox.).

Cascada Bigar

Numele Bigăr, dacă l-am pronunţa în engleză, ne spune limpede ca apa de izvor că e o cascadă care vrea să se dea mare. Dar e ciudat ce a fost în capul celor de la The World Geography să pună această cascadă într-un top 8, alături de o astfel de cascadă (Baatara Gorge Waterfall, Lebanon):

Baatara Gorge Waterfall, Lebanon

Dar să trecem şi peste faptul că în presă a început să apară imaginea decupată a cascadei, care induce în eroare. Să trecem şi peste topul iniţial care compară căderea de apă din Caraş-Severin cu adevărate cascade. Rămâne faptul că minunăţia naturală de la Bigăr nici măcar nu e atât de minunată. Vorba lui Alex, probabil într-o anume zi din primăvară când e înverzită ca în „The Hobbit”, fotografiată dintr-un anumit unghi de parcă ar fi fotomodel de copertă şi aranjată în Photoshop, arată aşa cum am văzut-o mai sus. În rest…

Cascada Biger Alpinet(Imaginea mai puţin măgulitoare a cascadei e aici: http://alpinet.org/main/foto/showfoto_ro_display_poze_what_punct_item_58797_idxfoto_0_vot_0.html)

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s