Cel mai folosit cuvânt

Cum ar fi să poţi afla care e cuvântul tău preferat, cel pe care alegi cel mai des să-l foloseşti? Probabil surprinzător. Spre exemplu mie îmi place cuvântul creuzet, dar nu e ca şi cum îl folosesc vreodată în scris sau vorbit. Deci cuvântul cu adevărat preferat trebuie să fie unul pe care nu-l prefer în mod conştient… :-S De când am dat peste ideea asta într-o carte pe care am terminat-o nu de mult, am concluzionat că nici nu aş vrea să aflu care e cel mai folosit cuvânt. Ignorance is bliss!

„Îi dă cutia celuilalt individ, iar ăsta scoate din ea o rolă de bandă magnetică şi o introduce într-o maşinărie. „Poftiţi aici”, îmi zice Dempsey şi mă aşază lângă un fel de maşină de scris, care avea ataşat un ecran de televizor. „Cu ajutorul acestei benzi, îi putem cere calculatorului să ne furnizeze orice informaţie cu privire la ideolectul dumneavoastră”, mi-a zis el. „Ce-i ăla?” am întrebat eu. „Modul dumneavoastră propriu, distinctiv, de-a folosi resursele limbii. Care-i cuvântul dumneavoastră preferat?” „Cuvântul meu preferat? N-am aşa ceva.” „Ba da, aveţi! m-a contrazis el. Este cuvântul pe care-l folosiţi cel mai des.” „Probabil că-i un, o sau şi„, mi-am dat eu cu părerea, la care el a început să scuture din cap pierzându-şi răbdarea. „Programăm calculatorul să facă abstracţie de aşa-zisele cuvinte gramaticale – articole, prepoziţii, pronume, verbe modale, cuvinte cu o frecvenţă foarte mare în toate tipurile de discurs. Apoi ajungem la miezul lucrurilor, la aşa-numitele cuvinte lexicale, cuvintele cu un conţinut semantic distinct. Cuvinte ca dragoste sau întuneric sau inimă sau Dumnezeu. Ia să vedem.” Se apucă să bată ceva pe taste şi, dintr-o dată, pe ecran apare cuvântul meu preferat. Care crezi că era?

– Bere? încercă să ghicească Persse.

Frobisher îl privi oarecum bănuitor prin ochelarii lui de bufniţă şi clătină din cap.

– Mai trage o dată.

– Precis n-o să-l nimeresc, se dădu Persse bătut.

Frobisher făcu o pauză, cât să mai tragă o duşcă, după care îl privi solemn.

– Unsoare, zise el în cele din urmă.

– Unsoare? repetă Persse aiurit.

Unsoare. Unsuros. Uns. Tot felul de forme şi variante ale uneia şi aceleiaşi rădăcini lexicale, cu tot felul de sensuri literale şi metaforice. La început nu l-am crezut. I-am râs în nas. După aia a apăsat pe un buton şi maşina s-a apucat să-mi fişeze toate expresiile din scrierile mele în care cuvântul unsoare apare sub o formă sau alta. Se succedau pe ecran atât de rapid, că nici nu le puteam urmări ca lumea şi aveau indicată pagina şi rândul de unde fuseseră extrase. Duşumeaua unsuroasă, carosabilul şoselelor unsuros de-atâta ploaie, manşeta unsuroasă de jeg, tărăboanţa unsuroasă a gaborilor, zâmbetul lui unsuros, masa mânjită cu unsoare, flecăreala lor unsuroasă şi, n-ai să mă crezi, până şi trupul lui descria într-al ei mişcările unui piston bine uns. Am rămas paf, pe legea mea. Întreaga mea operă mi-a părut înecată în unsoare. În vecii vecilor n-aş fi băgat de seamă că-s aşa obsedat de treaba asta. Dempsey chicotea de zor şi a mai apăsat nişte butoane, să-mi arate şi celelalte cuvinte preferate. Ţin minte că gri şi glod erau pe primele locuri. S-ar zice că aveam o slăbiciune pentru cuvintele deprimante care încep cu litera „g”. Urmau apoi cloacă, fum, a simţi, a se căzni, a alerga şi senzual. Pe urmă a trecut la sferele semantice. Părţile corpului menţionate cu cea mai mare frecvenţă erau mâna şi sânul, de regulă cea dintâi aşezată pe cel de-al doilea. Vorbirea directă a personajelor masculine era introdusă printr-un zise el frust, dar cea a femeilor printr-o varietate de expresii verbale cum ar fi spuse ea cu răsuflarea tăiată, suspină ea, îl îmboldi ea în şoaptă, strigă ea pătimaş. Toţi eroii mei au ochi căprui, ca şi mine. Înjurătura lor preferată este Fire-aş al dracu’. Femeile de care se îndrăgostesc ei au, de predilecţie, nume biblice, care încep cu „R”- Ruth, Rachel, Rebecca şi aşa mai departe. Îmi place să-mi termin capitolele cu o scurtă propoziţie eliptică de predicat.

– Vă mai amintiţi toate detaliile astea după şase ani? se minună Persse.

– Robin Dempsey mi-a dat şi mie o copie imprimată, nu cumva să le uit, mi-a băgat-o într-o mapă şi mi-a făcut-o cadou. „O mică amintire a zilei de azi”, mi-a zis el fericit. Ei bine, am luat-o cu mine, am citit-o pe tren, iar a doua zi dimineaţa, când m-am aşezat la masa de lucru şi am încercat să mă apuc de scris, am descoperit că, pur şi simplu, nu mai sunt în stare. Ori de câte ori aveam nevoie de un adjectiv, nu-mi venea în minte decât unsuros. De câte ori scriam zise el, tăiam şi scriam gemu el sau râse el, dar tot nu mi se părea că sună bine – şi când puneam din nou pe hârtie zise el, nici aşa nu era bine, era previzibil şi prea mecanic. Adevărul e că la faza aia Robin şi Josh m-au avut la pielea goală. De atunci nu mai sunt în stare să scriu proză.

Îşi goli halba pe nerăsuglate, semn că-şi isprăvise povestea.”

„Ce mică-i lumea” de David Lodge, Editura Polirom,  ediţia a 2-a, Bucureşti, 2003, pag. 237-240

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cel mai folosit cuvânt

  1. Pingback: Poker cu poveşti din culise | Zoldike's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s