De prin filme adunate

Am crescut ritmul de a vedea filme şi am ajuns în punctul în care nu mai apuc să vorbesc sau să scriu despre toate pe care le-am văzut. Multe filme nu doar că merită ele să fie discutate apoi, dar merită privitorul să-şi dea răgazul de a discuta pe marginea lor şi a înţelege mai multe. Timpul rămâne însă scurt aşa că facem fiecare ce putem cu el.  Respectiv, eu o să fac nişte recomandări scurte-scurte pe baza unor lucruri care mi-au mers mie la suflet. Vorbuliţele sunt din filme văzute deja cu multe luni în urmă, din care am notat citate pe ici colo şi m-am mobilizat într-un final să le adun la un loc.

Din categoria AIA: “What’s enough love? Just a little more than anyone ever gets” – Charly; filmul e bazat pe nuvela „Flori pentru Algernon” de Daniel Keyes

Din categoria Ştii şi la ce te ajută că ştii: “Parcă ai cunoaşte totul despre creierul uman, mai puţin felul în care funcţioneazăRise Of the Planet of The Apes

Din categoria Bine că nu m-am născut femeie atunci şi acoloAstea-s într-adevăr cele mai apropiate de perfecţiune picioare pe care le-am văzut. Adevăraţi crini de aur. Voi putea să-i găsesc un soţ bun, o familie bună!” Snow Flower and the Secret Fan Filmul ăsta e plasat în China antică, atunci când standardul de frumuseţe tradiţională cerea ca fetiţelor să li se înfăşoare strâns picioarele – până la îndoirea degetelor sub talpă şi deformarea oaselor. Soţia bună era cea care nu putea fugi….

Din categoria Egalitatea, pe ne-nţelese “Aşa cum bărbaţii pot să facă mâncare, femeile pot să lupte cu taurii” – documentarul Little Matador, despre trei copii (doi băieţi şi-o fată) care învaţă să ucidă în arenă. Ei sunt mici aşa că şi taurii pe care îi ucid sunt tot mici, nişte viţei. Fiecare dintre cei trei copii vrea să ajungă matador pentru a-şi impresiona, mulţumi sau aduce înapoi tatăl. Am avut revelaţia că titlul înseamnă Micul Ucigaş, „descoperire” similară cu aceea a Băieţilor de la Magazinul pentru Animale (Pet Shop Boys, cunoscut anterior în capul meu drept peşoboi).

Din categoria Decât să sufăr eu, mai bine nu (adaptare a zicalei Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-ta!): “You’re with someone… in a car or in a room and you want to say something but you’re afraid. Or you’d like to be affectionate, but again you’re afraid. You’re afraid of losing points for being the weaker one. It’s a terrible moment when you can’t no longer go back and start again. I know what you’re going to say: the wise one gives in. No, once you’re in the fire, who can pull you out again, in terms of human relations, I mean?” – The Bitter Tears of Petra Von Kant, un film super-artistic pe care sunt mândră (de-a dreptul înspre snobism) că l-am văzut

Din categoria Unde nu-i cap, vai de bigbang: “Poate Dumnezeu a făcut şi Big Bang-ul. Şi apoi a făcut dinozaurii, dar nu i-au plăcut, i-a făcut să dispară şi apoi a făcut oameni în locMammoth, un film în care Michelle Williams şi Gael Garcia Bernal sunt un cuplu

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Notă | Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De prin filme adunate

  1. Vlad Anghene spune:

    Flori pentru Algernon e printre cartile mele preferate.
    Mi-e frica sa ma uit la film, stiind ca e americanesc.
    La fel cum mi-ar fi frica sa ma uit la Maestrul si Margareta, daca s-ar fi ecranizat.

    • Raluca spune:

      Nu am citit „Flori pentru Algernon”, nici nu ştiam de ea până nu s-a întâmplat ca un blog să pomenească puţin din intrigă. Am căutat pe net povestea (wikipedia) şi aş am găsit filmul şi l-am văzut. Ca de obicei, probabil cartea e mult mai bună, dar nu cred că filmul îi face vreun deserviciu cărţii în acest caz. Mie mi-a plăcut şi nu mi se pare că ar trăda „americănisme”.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s