Neconvingătoarea fericire a găinilor ce fac ouă de categorie A

Bună! Sunt Raluca și am crescut la țară, unde-am avut și vaci și porci, și iepuri și curci, și oi și găini. Găini din alea care stau la curte, dorm în coteț cu cocoșii lor, își scurmă singure râmele, mănâncă hurlău din porumb și grâu crescut pe tarlale din același sat unde trăiesc ele, leagă prietenii sau pun la cale răzbunări pe pisică, curcan ori câine. Și-s fericite. Și fac ouă colorate în diverse nuanțe de bej-pământiu-rozosin, uneori cu pistrui. N-am văzut niciodată un ou alb făcut de vreo găină de la țară. Și cum am mâncat și pe la alții, am văzut destule ouă în viața asta. Toate erau pigmentate.

Așadar de când m-am făcut fată de Cluj m-am ferit de ouăle albe ca și cum ar fi de la găini chinuite. Fac asta de opt ani, nu de când au apărut poveștile despre ”găinile stresate”, adică alea ținute în boxe cât ele de mari, unde nu se pot mișca deloc. Găini pe care le știm de prin documentare, alea care au o bandă prin fața ciocului pe unde le trece mâncarea și apa și altă bandă la cur, pe unde să-și depună ouăle. Iar ouălele nu-s bune, fiindcă includ hormonii de ființe nefericite pe care îi secretă găinile.

Din februarie s-au scumpit ouăle ceva de speriat și de atunci n-am mai cumpărat. După mai bine de o lună fără un oușor în frigider am zis să încerc, totuși, să dau târcoale unui cofrag mic – că înainte luam unu de-ăla de 30 de bucăți. Puteam s-aștept până mâine să iau din piață de la țărani, dar tot trebuia să merg la supermarket să iau chestii pisicești și-am zis că nu mor dacă experimentez. Apoi, când am văzut ouăle ”sănătoase” care se vând acum, mărturisesc că m-a lovit imboldul să le arăt și altora și până la urmă nu le-am cumpărat de poftă, ci tocmai să le postez pe blog. Cum, cum se poate să fie marcat un carton cu ouă albe ca varul, cu coajă sfărâmicioasă cu textul ”Categoria A”? Și-apoi vezi că pe-o laterală scrie, minuscul, ”Ouă de la găini crescute în baterii”. Ce rahat e ăsta? Se scumpesc ouăle sub pretextul că sunt scoase de pe piață cele care nu corespund și rămân doar cele de calitate,  să nu mai cumpărăm noi ouă stresate și să nu care cumva să ne îmbolnăvim, chipurile! Dar, în realitate, ajungem să luăm ouă mai urâte și mai mici, cu ambalaj mincinos și cu preț dublu. O știre de acum aproape trei luni spune cum ouă de categoria 3 au fost vândute drept ouă ecologice și prin ceva piață din București. Despre măsuri luate împotriva minciunilor cu ouă nu găsesc știri. E atât de limpede că se fac afaceri incredibil de scârboase cu ouăle bietelor găini, streate ori nestresate, că ți se taie maioneza numai când ți-o imaginezi.

 

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Neconvingătoarea fericire a găinilor ce fac ouă de categorie A

  1. onnahcublog spune:

    :))) foarte funny aperi tu gainile aici🙂 in strainataturile mele nu exista oua albe.

  2. ned32news spune:

    nu mai tin minte exact titlul filmului… parca era ceva de genul „tovarasi frumoasa e viata” sau „amintiri din epoca de aur”. Era acolo o faza cu un camionagiu care transporta gaini din tara in port la Constanta. la un moment dat cineva i-a furat roata si a trebuit sa ramana peste noapte la popasul unde se oprise. dupa aceea a facut afaceri cu oua. patroana de la han (popas) dandu-i la schimb alte produse. Chiar nu stiu de ce mi-a venit in minte faza asta. Oricum. mi-a placut articolul. PS: si eu sunt de la tara si cunosc ouale pigmentate prea bine. PSnr.2: Recent Mazare, primarul constantean era acuzat prin presa ca ar fi dat batranilor pui umflati cu apa si apoi congelati.😛 (doamne cat de random sunt😛 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s