Când mă fac mare vreau să fiu Angelina Jolie

Acum câteva seri, în noaptea cu lună plină și eclipsă de lună (bad, bad, bad), am fost întrebată de un „randomedude” la un concert ce idol am – asta după ce îi răspunsesem că am terminat Jurnalism. I-am spus că nu am pe nimeni, iar el m-a criticat că nu îl idoatrizez pe Hunter S. Thompson și că nu fac eu la Cluj Jurnalism Gonzo (un stil de jurnalism în care reporterii se implică în publicațiile lor până ce devin personaje centrale ale acestora, iar Thompson se implica și cu mult LSD și alcool la bord). Presupun că tipul ăsta de la concert făcea „name dropping” căci mi se pare absurd să mai creadă cineva că se poate face Gonzo în 2011 și taman în presa super quality de la Cluj. Mă și vedeam mergând mahmură să iau un interviu psihedelic cu Apostu, primarul arestat.

Am totuși un model, numai că nu în jurnalism. Îmi place Angelina Jolie. Nu pentru că e frumoasă, nu pentru că e celebră, nu pentru că îl are pe Brad Pitt sau din alte motive din astea… evidente. Îmi place de ea fiindcă e multi-lateral dezvoltată și reușește să-și împartă timpul și energia încât să facă tot ce își dorește. Are relația de cuplu pe care se pune cea mai mare presiune din lume și ei doi rămân o echipă foarte strânsă. În ciuda zicerilor moderne că „dragostea eternă durează trei ani” sau „iubirea e boală psihică și se duce în 4 ani„, ei sunt de 6 ani împreună și încă sunt foarte îndrăgostiți. Diferența majoră e că pun efort în relația lor și – ceea ce nu ne place să auzim – lucrează la ea.

Au șase copii, 3 ai lor și 3 adoptați din Etiopia, Cambodgia și Vietnam, care cresc pretty damn happy și sunt băgați în seamă și ținuți în brațe de ambii părinți. Mda, go figure că se poate.😛 Mare parte din timp sunt plecați prin alte țări, unde au acțiuni umanitare sau de filmat. Și nu se plâng de dezrădăcinare, de dor de casă, fiindcă sunt acasă și ici și colo, câte un pic. Anul ăsta Angelina a regizat primul ei film, „In The Land Of Blood And Honey”, despre războiul din Bosnia, și tocmai a fost nominalizată cu el la Globurile de Aur 2012 pentru Cel mai bun film străin. Așa că îmi place de ea fiindcă îmi dă certitudinea că se poate să ai totul (respectiv tot ce îți dorești) dacă muncești pentru asta și dacă nu insiști prea mult pe un singur aspect, ci te echilibrezi între toate.

Asta e una dintre piesele nou-descoperite (10q Petofi Radio via Melinda🙂 ) și versurile  sunt rezumatul problemelor cu care îmi bat și eu capul și majoritatea prietenilor și cunoștințelor. Puțină înțelepciune în variantă pop, ușor de digerat și, pentru mine, foarte eficientă.

„One track mind, one track heart
If I fail, I’ll fall apart”

Ieri seară am fost în second-hand (despre care Tana spune cu frumosul pe Hoarding Spheres) să îmi caut niște nădragi, însă am găsit în schimb o plantă fără familie, aruncată la ghenă. Am o Crăciuniță care de 8 ani de când sunt la Cluj nu vrea să înflorească și încă vreo câteva – multe – plante pe conștiință, unele ucise chiar din stadiul de bulb cu tulpiniță. M-am gândit că noua plantă deja nu mai are așteptări foarte mari devreme ce vechea ei familie a aruncat-o în stradă, așa că mă va iubi și pentru mai puțină atenție, câtă sunt eu în stare să-i dau. Ghiveciul avea 2 kilograme, iar au aveam geanta plină de mere și brânză de la piață, dar am luat-o oricum și am fost cu planta la Tana la cafea, unde Karma – pisica – i-a mâncat din frunză. Pe drum spre casă i-am cerut scuze și am vorbit frumos cu planta – să-i spunem Pla. Deocamdată, Pla stă lângă oglindă, să nu se simtă singură. Ieeeei! Am încă un copil adoptat, pe lângă două dintre cele 4 țestoase. Angelina style. ;))

Spor la multi-tasking!

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Când mă fac mare vreau să fiu Angelina Jolie

  1. onnahcublog spune:

    Uh, Pla e tare draguta. Multumim de zapada😀 Da, mai, cand faci atat de multe lucruri ai un sentiment permanent de implinire. Stii zilele alea cand ai o mie de lucruri de facut, si fugi dintr-o parte in alta, si unele iti ies mai bine, altele mai putin bine, dar la fine bilantul e pozitiv, iar seara cand ajungi acasa si iti faci un ceai, si stai si te gandesti pe ce s-a dus ziua ta, ai asa un sentiment de bine doar pentru ca ai avut o zi plina, si ai vazut multa lume, si ai rezolvat chestii? I miss that…

    • zoldike spune:

      WordPress a pus zăpada, eu doar nu l-am oprit din Crăciunit.😛 Oricum altă zăpadă decât online nu este. Apropo de asta, caută pe google „let it snow”. :)) Chiar aşa idilic nu e cu sentimentul permanent de împlinire – e intermitent, alternativ şi sporadic, vine cu cearcăne până la pomeţi şi dureri de spate, cap ori picioare. Azi de dimineaţă întrebau la Radio Guerrilla care e cel mai tare lucru făcut anul acesta, iar unul a scris „am scăpat de leasing” – ce sec şi impersonal, altul a zis „nu mi-am făcut Facebook” – o non-acţiune, deci nu se pune. Mă gândeam care e la mine cel mai tare lucru de anul ăsta şi chiar nu ştiu. Ceva foarte extraordinar nu mi se pare că am făcut. Au fost multe lucruri mai mici sau medii care au în final marele rezultat că m-au făcut mai raţională. Dar dintre toate aş alege faptul că reuşesc să-mi generez des starea de a dansa prin casă ori pe scaunul de la job sau de a cânta pe stradă. Da, ăsta e cel mai tare lucru: nu mai sunt o drama queen.😀

  2. Florina spune:

    Când creşti mare vrei, de fapt,
    să fii Angelina pentru a-l avea pe Brad Pitt ? :p

    • zoldike spune:

      Da, aş vrea şi un „Brad Pitt”, adică cineva care să vrea la fel de multe lucruri ca mine şi să nu-i fie teamă nici de angajament, nici de libertate. Relaţia lor stabileşte practic noi norme sociale, care există deja, dar ei doi, fiind foarte vizibili, le fac cunoscute. Cum ar fi că nu e nevoie de acte de căsătorie ca să creşti în stabilitate emoţională copiii, ci pur şi simplu stabilitatea vine din lucrurile frumoase făcute împreună şi din timpul petrecut. Sau că nu trebuie să îţi dai dracu sexualitatea şi viaţa de cuplu dacă ai copii sau dacă ai carieră sau dacă ai obligaţii şi responsabilităţi. Zicea Angelina într-un interviu că atunci când se pupă cu Brad copiii nu fac „bleah”, „yuk” etc., ci se bucură că mami şi tati se iubesc. Doar e normal ca nişte copii pupaţi des de părinţi să nu reacţioneze negativ atunci când părinţii se pupă între ei. Asta, de exemplu, e o chestie pe care aş vrea să o văd şi în familiile de la noi din ţară.

  3. onnahcublog spune:

    In familia romaneasca inca exista inchistarea aia, pudoarea non-pudoare-stiu exemple in care in familie mama si tata nu se saruta, nu se tin de mana, nu isi dau nicio palma pe cur in fata copiilor, absolut niciun semn de afectivitate, insa se dezbraca complet in fata lor, mai ales mama, fara nicio treaba. Imi e greu sa imi explic asta.

  4. zoldike spune:

    Oana, drama queen-ing e deja o chestie pe care am depăşit-o, nu îmi propun să o depăşesc. Nu că nu mai fac câte un episod „emoţionant”, dar e foarte temperat şi chill faţă de ce aş putea face exagerând. ;))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s