Nimic ciudat în asta

Această prezentare necesită JavaScript.

“Ciudații au fost ceva ce am fotografiat mult… Majoritatea oamenilor trăiesc speriați că vor avea traume. Ciudații s-au născut cu trauma lor. Ei au trecut deja testul în viață. Sunt aristocrați”, Diane Arbus, fotograf. Poate știi poza asta, asta, asta sau asta. Fiindcă Diane Arbus e celebră, imaginile ei sunt dintre alea cult.

Ceea ce numim tu și eu normal, nu există, știi, nu? E doar o medie, o statistică, o normă abstractă, impersonală. Nu e normal ca o familie să aibă 2.5 copii, o casă cu 6.2 ferestre sau un sfert de câine. Normalitatea dă cu virgulă, dar noi am făcut din asta ceva firesc, obișnuit, natural. Sunt două chestii cu care ne place să ne jucăm în vorbirea curentă: “Da, normal!” – spus cu tonul siguranței încadrării și a aparteneței la tabăra bună și „Vai, tu nu ești normal(ă)!” – spus pe un ton de la glumeț la jignitor, cu nuanțe ce pot să exprime de la un soi de compliment, până la respingere și dezamăgire.

Diane Arbus era, atât cât putem afla din puținele informații despre ea, o femeie normală. Avea o familie bogată, făcea parte din înalta societate, era măritată de la 18 ani și avea două fiice. Purta șiraguri de perle. Lucra cu soțul ei la atelierul de fotografie pe care l-au înființat pentru a face poze hainelor din magazinul familiei. Cum a rămas ea cunoscută în istorie? (Căci e cunoscută drept unul dintre fotografii revoluționari ai secolului 20.) Fotografa ciudaților. Pitici, uriași, travestiți, nudiști, artiști de circ, oamenii cu boli psihice… pe ăștia i-a ales să-i pozeze. Iar înainte de a le face fotografiile, petrecea mult, mult timp cu ei, să-i cunoască, să le câștige încrederea, să-i înțeleagă. De ce? Pentru că, deși părea o femeie normală, nu era. Era și ea ciudată, dar în interior. Fiindcă toți suntem ciudați devreme ce normalitatea dă cu virgulă.

“A-i da un aparat foto lui Diane Arbus e ca și cum ai pune o grenadă activată în mâinile unui copil”, a spus Norman Mailer, scriitor, unul dintre fondatorii noului tip de jurnalism, alături de Truman Capote și Hunter S. Thompson.

Fur: An Imaginary Portrait of Diane Arbus” e filmul care îi face fotografei un portret imaginar, biografia ei, jurnalele, fiind ținute sub cheie de fiica mai mare. Filmul, cu Nicole Kidman și Robert Downey Jr. e făcut după o biografie controversată a fotografei și nu se ține aproape nici de puținele informații biografice știute, ci, în loc de date concrete, transmite o stare. Starea că “nu e nimic ciudat în asta”. Nimic ciudat în ce simt oamenii și aleg să facă împreună. Diane Arbus a stabilit o cu totul altă normă pentru ce e permis în fotografie. O normă „ciudată”, dar care se potrivește, fiindcă e umană, nu ține de statistici.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s