Fără cenuşă în cap, fără smuls de păr şi fără tuns

To share is to care! Add to FaceBookAdd to Twitter

Francine, eşti o femeie care nu-şi permite să fie femeie! Mai du-te şi tu şi mănâncă o pară, până ai de unde. Şi savureaz-o! N-o mai cioflăi că nu te aşteaptă bărbatul şi copiii înfometaţi acasă.

– Nu mă mir că eşti obosit şi nervos, mai spuse Francine. Dacă aş fi bărbat, aş fi şi eu obosită şi nervoasă. Bănuiesc că Dumnezeu le-a făcut pe femei pentru ca bărbaţii să se poată destinde şi să fie trataţi ca nişte prunci din când în când.

Era mai mult decât mulţumită de ce reuşise să spună.

Dwayne fornăi. Aerul mirosea grozav a zmeură, de la parfumul din dezinfectantul şi insecticidul pentru gândaci pe care le folosea motelul.

(Kurt Vonnegut, Micul dejun al campionilor, ed. Polirom, 2008, pag. 180)

Cosmin se tunde azi, doar că el asta face periodic, dar eu nu m-am gândit la tuns, la schimbat de look după despărţire. Mi-am amintit că asta se face acum când am văzut trailerul de la „One Day”, un film cu Anne Hathaway şi Jim Strugess, în care cei doi se tot revăd într-o singură zi pe an timp de două decenii şi echipa de producţie a insistat mult pe schimbările de haine, coafuri, decor, pentru a arăta cum trece timpul. Din ce mi-am dat seama, Anne s-a chiar tuns scurt şi au fost comentarii gen „sper ca filmul să merite” – fiindcă tunsul e văzut ca o mare schimbare, renunţare, sacrificiu chiar.

Aşa am ajuns de m-am gândit la tuns. Şi că nu îmi vine să mă tund şi nu îmi vine să fac nimic deosebit legat de felul în care arăt. Ceea ce mi se pare revoluţionar!🙂 Lucrurile pe care vreau să le schimb sunt în interior şi simt că am, în sfârşit, nişte dorinţe coerente de om matur. Dorinţe de felul: vreau să învăţ să mă relaxez, vreau să răresc atacurile de panică, vreau să nu mă mai otrăvesc cu nu ştiu câte griji de tip matern, risipite asupra tuturor celor dragi din jur. Vreau să îmi înfrunt toate fricile mari-mari şi mici-mici şi să le arăt că pot să păşesc printre ele şi că nu mă vor mai opri să fiu fericită. Vreau să cresc. Da, la 26 de ani trebuie să fac lucruri ce trebuiau să îmi fie la îndemână, să fie automatisme de mult timp şi e foarte ruşinos că sunt disfuncţională şi am eşuat, din nou, dar e prea târziu numai când e prea târziu. E prea târziu numai atunci când nu mai sunt pere, iar oamenii mănâncă alimente făcute din petrol şi cărbune.

Pe urmă s-a lăsat întunericul în cinematograf şi s-a ridicat cortina. La început n-a apărut nici o imagine. Din megafoane se auzeau sorbturi şi gemete. După aia s-a ivit şi imaginea. Era un film de bună calitate despre un umanoid mascul care mânca ceva ce arăta a pară. (…) Când ultima bucăţică a dispărut în gura lui plină de bale, aparatul de filmat s-a oprit pe mărul lui Adam. Mărul lui Adam sălta într-un mod obscen. (…) Bineînţeles că totul era fals. Nu mai exista nicio pară. (…) Abia după asta a început într-adevăr filmul. Era vorba despre un bărbat şi o femeie, cei doi copii ai lor, câinele şi pisica familiei. Au mâncat într-una o oră şi jumătate: supă, carne, biscuiţi, unt, legume, piure de cartofi cu sos, fructe, bomboane, prăjituri, plăcină. Aparatul de filmat arareori se îndepărta mai mult de un sfert de metru de buzele lor strălucitoare şi de merele lui Adam care săltau. Şi după aia tatăl a pus pisica şi câinele pe masă ca să poată şi ei lua parte la orgie.

După un timp actorii n-au mai putut mânca. Erau aşa de umflaţi, că le ieşiseră ochii din cap ca la broaşte. Abia se mai mişcau. Ziceau că nu credeau c-o să mai poată să mânânce din nou vreo săptămână şi mai bine. S-au apucat încet să strângă masa. Apoi s-au dus la bucătărie legânându-se ca nişte raţe şi au aruncat vreo cincisprezece kilograme de resturi la gunoi. Publicul era în delir.

(Kurt Vonnegut, Micul dejun al campionilor, ed. Polirom, 2008, pag. 77-78)

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Familiarităţi și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s