Adevărata tragedie

To share is to care!Add to FaceBookAdd to Twitter

M-am trezit devreme după ce am dormit doar vreo trei ore. Lucrul ăsta nu se întâmplă, dar acum corpul meu a uitat să mai pretindă că e foarte obosit. Când stăteam pe partea dreaptă, perna era mai moale, patul mai drept, muşchii se detensionau. Când mă întorceam pe stânga, îmi simţeam părul încă ud de la duş, aveam senzaţia că voi cădea din pat în gol, jos, jos de tot, mi se făcea frig şi începea să mă doară tot. Partea stângă a corpului e în corespondenţă cu emisfera dreaptă a creierului, cea care se ocupă cu emoţiile, sentimentele, intuiţia, suconştientul, înţelegerea. Partea asta mă durea enorm. Partea dreaptă a corpului corespunde părţii stângi din creier, cea care e analitică, logică, raţională, conştientă, are intelect. Partea dreaptă era bine. E logic, nu?

Şi, fiindcă e logic, am mers, l-am trezit, am făcut ceai, am luat ţigări.

– Este şi lapte. Pentru ceai, zice el.

Este că doar am „muls” ieri automatul din spatele blocului care dă un litru cu 3 lei. Şi am luat de 4 lei şi 70 de bani. Da, oamenii se agaţă de detalii. Asta fac oamenii.

Am pus şi lapte în ceai. Şi zahăr, câte două linguriţe. Şi am amestecat puţin. Ne-am aprins ţigările şi am continuat să punem detaliile la punct ca două babe de la ţară care organizează o înmormântare în vecini.

Am băut câteva înghiţituri din ceai până să îmi dau seama că nu e dulce.

– Am uitat să amestec cum trebuie. A rămas zahărul la fund. Vezi, ca în relaţia noastră. Am uitat să amestecăm zahărul.

Aşa că am amestecat şi am băut. Ceaiul devenise prea dulce şi pe el l-a pufnit un râs scurt, crispat, şoptit.

– Da, îi prea dulce acum, dar mai am ceai în ibric şi îl repar, am spus.

Fiindcă ceaiul îl pot repara. Oamenii pot supravieţui prin orice. Aceasta este adevărata tragedie. Iar peste tragedii trec ori cei foarte laşi, ori cei foarte curajoşi.

Încă nu ştiu cum am supravieţuit, dar mă pricep atât de bine să supravieţuiesc. Şi să adorm la loc, şi cu partea stângă şi cu partea dreaptă.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Familiarităţi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Adevărata tragedie

  1. onnahcublog spune:

    Exista si cai scurte: o pastiluta de indulcitor, sau cai la fel de lungi, dar mai sanatoase: miere. Dar stii, apoi bei ceaiul, si gustul si dulceata raman o perioada. Si trece si foamea.

    • zoldike spune:

      Venind de la tine habar nu am cum să interpretez asta. Ştiu că sunt multe alte căni cu ceai de multe feluri şi multe modele de linguriţe şi mai multe tipuri de îndulcitori. Dar e prea puţin important fiindcă nu-mi doresc hipermarketul.

  2. onnahcublog spune:

    E de ajuns sa gasesti indulcitorul potrivit😉 ala scurt si la obiect, care nu ingrasa si se topeste imediat, cateodata fara sa mesteci, sau ala lung si sofisticat, cu aroma de flori, consistent si satios. Poate zaharul nu ti se potriveste. Ah, si mai e si zaharul brun, mai putin rafinat, insa mai sanator si cu o cautatura de caramel. Solutii pentru indulcit ceaiul sunt😉 iar apoi, rece si fara zahar, ceaiul e excelent, mai ales vara. Trebuie sa incerci putin pana gasesti gustul care ti se potriveste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s