Pina, un film pentru nemurirea sufletului. Pe bune!


To share is to care!
Add to FaceBookAdd to Twitter
Update: La Cinema Arta din Cluj-Napoca (sală de 208 locuri, fără 3D) rulează „Pina” în perioada 23 – 29 septembrie de la orele 14:30, 17:00, 19:30 şi 22:00. Biletele costă 7 lei! Proiecţia de la ora 14:30 e cu preţ redus la 5 lei şi tot 5 lei costă un bilet luat cu Studcard sau ISIC (via comunicat de presă).
Zilele astea mă tot gândesc că, din cauză că nu-i tolerez pe cei care sunt intoleranţi, asta mă face pe mine cea mai intolerantă. Nu, n-am de gând să mă apuc să tolerez şi intoleranţii. Sunt lucruri care nu trebuie tolerate. Destule. Contra lor e onest şi corect ca fiecare să-şi exprime dezacordul. Dar de multe lucruri care nu îţi plac te poţi feri. Le poţi evita. Şi dacă nu le eviţi, ţi le asumi. Ca de exemplul vizionarea unui film. N-am văzut oameni luaţi cu duba şi puşi cu forţa să se uite la un film 3D.

S-a tot scris despre „Pina” de Wim Wenders. L-am văzut cu Tana şi Ralu joia trecută la Odeon în Cluj. Ne-a plăcut cât se poate de mult. Nu mai văzusem 3D decât „Alice in Wonderland” de Burton, să ne facem un capriciu, nefiind fane de 3D fiindcă nu suntem ahtiate după efecte speciale. Contează alte senzaţii, de care „Pina” are din plin şi pentru care mă bucur că s-a inventat 3D-ul. Şi mă bucur că Wim Wenders a reuşit să pună teatrul-dans, pe care Pina Bausch l-a elaborat şi l-a făcut celebru, în 3D.

Filmul e minunat în multe feluri (de la compoziţia fiecărui cadru la coloana sonoră pe care e şi piesa „Lume, lume” a Mariei Tănase), dar e minunat şi fiindcă e rostit într-o grămadă de limbi, cele ale dansatorilor din trupa Pinei. Pentru mine, amestecul de germană cu portugheză, spaniolă, engleză, franceză, limbi asiatice şi ce-oi mai fi auzit, a sporit starea de armonie cu universul pe care mi-au dat-o imaginile şi muzica. Înainte să ştiu că apare acest film şi să o googleuiesc pe Pina Bausch, nu ştiam nimic despre ea. Îi văzusem o bucată de coregrafie în filmul „Hable con ella” de Pedro Almadovar, fără să ştiu însă ce e cu acel dans captivant şi de cine a fost creat. Aşadar, nu a trebuit să am nu ştiu ce experienţă într-ale teatrului – dans ca să-mi placă „Pina”.

N-am să comentez filmul, e ceva de văzut şi simţit prin proprii neuroni şi pori. Am citit pe la mulţi recenzii frumoase şi am descoperit senzaţii la fel ca ale mele, trăite la un film care spune viaţa „coregrafei sufletelor” prin prisma muncii ei – dansul, cu subtilitate, tandreţe, dinamism, poezie. Dar am citit şi aberaţii cât casa, jigniri, ofense, cretinătăţi. „Unde sunt efectele speciale, ce fel de 3D mai e şi ăsta?” „Ce-i cu urâtele alea? Mi-e scârbă” etc.

Întâi m-am enervat. Apoi m-am gândit că e normal. M-am gândit că e la fel ca în cazul oricărui alt lucru, fie că e obiect sau produs. E ca la… mobilă, să zicem. De folosit poţi folosi orice mobilă, fie că e găurită de carii, prăfuită, soioasă, cu arcuri ieşite, cu găuri, cu un picior rupt sau cu o culoare atât de posomorâtă şi un model aşa de bădăran, încât îţi vine să stai mai mult în parc, la verdeaţă… Dar cu cât ai mai dezvoltate nevoile estetice, îţi doreşti lucruri care să fie mai mult decât locuri pe care să îţi postezi fundul sau unde să-ţi laşi bulendrele. Ai nevoie şi de o stare de bine, de o armonie, dincolo de o minimă utilitate a obiectelor. Şi cu cât te deschizi la minte, cu atât încep să îţi placă modele din ce în ce mai creative, mai non-conformiste şi nu mai crezi că o canapea trebuie să arate ca aia pe care o are mătuşa cea bătrână, luată cu banii de la nuntă. Îţi dai seama că lucrurile pot veni în atâtea forme, culori şi modele şi că locul unde stai poate să te inspire să faci mai mult decât să mănânci şi să dormi. Dar nu avem cu toţii aceleaşi nevoi în acelaşi timp şi fiecare poate să-şi mobileze casa cu ce vrea, atâta timp cât nu se apucă să intre cu noroi pe picioare şi cu gem de prune pe mâini şi să-i murdărească altuia canapeaua. Dacă înţelege cineva ce vreau să spun.

Deci, nu, nu mergeţi la „Pina” dacă nu vă place teatrul, dacă nu vă place dansul, dacă nu vă plac simbolurile şi metaforele, dacă nu vă plac subtilităţile şi, mai ales, dacă nu vă plac acei oameni, care, deşi lipsiţi de perfecţiune ca oricare dintre noi, rămân dispuşi să aspire şi să tindă spre ea.

* Fiindcă blogul meu are nume maghiar şi fiindcă nişte genii pustiite au „descoperit” ce înseamnă acest cuvânt în maghiară, trebuie să spun că ştiu ce înseamnă. Da, pina înseamnă pizdă. Ştiu de când am văzut „Taxidermia” şi un coleg ungur mi-a tradus nişte replici. Aşa, deci, ne-am râs?! Hahahahahaaaa! Foarte tare. Bun, acum, dacă aţi trecut de asta, puteţi merge la filmul lui Wenders, dacă-l mai ţin ăştia la cinema mai mult de o săptămână.

Programul filmului în ţară, de pe pagina oficială de Facebook pentru „Pina”, e aici.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s