Vrejul de fasole

Monica Bellucci si Heath Ledger in "Fratii Grimm"

To share is to care!
Add to FaceBookAdd to Twitter

Câteodată chestiile făcute de oameni morţi dau tot felul de senzaţii stranii şi mai ales starea aia de regret şi de părere de rău. Dar în cazul unor oameni cu o carismă a cărei chimie rămâne un mister nu apar deloc stări aiurea. Cum e şi în cazul lui Heath Ledger, faţă de apariţiile căruia eu simt doar bucuria că a existat şi a trăit printre noi şi a lăsat în urmă lucruri de care ne putem bucura.

Am văzut „The Brothers Grimm” – un film pe care l-am descoperit pe Imdb căutând ce a mai făcut Monica Bellucci. În film ea apare pe postul unei prinţese gen Rapunzel, cu păr foarte lung, dar cu ifose şi mai şi. Ea e personajul malefic. Fraţii Grimm sunt Heath Ledger şi Matt Damon, nişte escroci care colindă satele germane şi profită de superstiţiile localnicilor pentru a pune în scenă diverse legende şi a pretinde apoi că au înfrânt răul şi au scăpat de vrăjitoare, demoni şi diverşi monştri. E şi ăsta un fel de a câştiga existenţa, cel puţin până cei fraţii Grimm ajung în satul de lângă pădurea în care e turnul cu prinţesa Bellucci. Nu cred că are sens să spun că îmi place femeia asta de nu se poate, fiindcă e o afirmaţie atât de banală. Mai degrabă are sens să spui dacă nu îţi place de ea, fiindcă by default ar trebui să îţi placă.

Dar să revin la Heath Ledger şi de ce nu e ciudat să văd filme cu el şi să mă gândesc că e frumos şi carismatic şi simpatic, când el e mort. Ledger are o expresivitate atât de captivantă şi o sclipire atât de vie în ochi încât, câtă vreme te uiţi la el, timpul stă în loc. Aseară era Jacob Grimm, copilăros şi inventiv, curajos şi încrezător, visător şi energic – şi mai ales atât de viu. Cât timp a fost Jacob Grimm m-a făcut să cred că boabele de fasole magică pot creşte şi pot face o punte din viaţa asta spre cea de dincolo. Cândva, am avut şi eu un prieten cu aceeaşi sclipire în ochi şi cu aceeaşi energie vitală, iar alaltăieri am găsit în sfârşit locul unde pusesem bine o poză care a oprit timpul în loc. Cât timp energia unor oameni nu dispare, iar prezenţa lor capturată de pelicule continuă să fie o bucurie, deşi ei nu mai sunt tangibili pentru nimeni, moartea pare a fi doar la capătul celălalt al unui vrej de fasole magică.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s