Complicat lucru și curățenia asta

To share is to care!
Add to FaceBookAdd to Twitter

Şi nişte vase murdare, dar aspectuase de pe net (nurse-ratcheds.blogspot.com) că doar n-o să le arăt pe ale mele!

Şi nişte vase murdare, dar aspectuase de pe net (nurse-ratcheds.blogspot.com) că doar n-o să le arăt pe ale mele!

Am citit azi un interviu (al cărui link nu mai merge, că îl puneam) cu scriitorul israelian Amos Oz și povestea cum el se trezește în fiecare dimineață la 5 și cât de tare îi place munca. Totuși un personaj de-al său mă înțelege și pe mine, în momentele mele dezastruoase, de lene scârboasă. E „Fima”, romanul pe care îl citesc zilele astea (de cam multe zile că până și să citesc o carte mi-e lene).

E penibil, dar câteodată aș vrea o menajeră care să mă ajute să fac curat în „imensitatea” apartamentului cu o cameră, balcon și baie. Doar gândul la frecatul aragazului mă face să mă simt epuizată. Am tot testat și răstestat o fază și mi-e clar că pot cu bucurie și cu energie nebănuită să fac ordine și curățenie pe la alții, doar la mine nu. Mă apuc de o chestie și le văd pe toate câte trebuie făcute, fiindcă eu îmi spun că TREBUIE făcute și mi se înmoaie genunchii și palmele, mă apucă somnul, migrenele, durerea de spate, așa că mă târăsc la laptop și mă cufund în lumea virtuală.

Dar să revin la Fima, de care am prins mare drag, deși e un mare nătărău, care gândește și vorbește prea mult și nu face mai nimic.

Fima mai avea două ore până să înceapă lucrul la clinică. Intenționa să schimbe așternutul, și cu ocazia asta să-și schimbe cămașa și lenjeria, să strângă prosoapele din bucătărie și să le lase pe toate la spălătorie în drum. Când intră în bucătărie să ia prosopul din cui văzu că chiuveta era plină de vase murdare, pe blatul de marmură zăcea o tigaie plină cu resturi de la prăjit, iar pe masă dulceața se uscase într-un borcan care rămăsese fără capac. Un măr putrezit atrăgea roiuri de muște pe pervaz. Fima îl prinse cu atenție între degetul mare și arătător, de parcă ar fi fost contagios, și îl aruncă în găleata de gunoi de sub chiuveta arhiplină. Numai că și găleata dădea deja pe dinafară. Mărul infectat se rostogoli și reuși să-și găsească adăpost printre recipientele și sticlele vechi, pline cu soluții de curățat, din spatele găleții. De acolo putea fi extras doar dacă îngenunchea și se târa pe jos. Fima hotărî că de data asta nu va mai face niciun compromis, că nu va renunța ca de obicei și că evadatul va fi capturat cu orice preț. Dacă va reuși, va vedea în asta un semn că începuse cu dreptul, va folosi avântul succesului și va coborî să arunce gunoiul. La întoarcere, își va aminti să pescuiască în sfârșit din cutia poștală ziarul și scrisorile. Și va continua spălând vasele și făcând ordine în frigider, chiar dacă va fi nevoit să amâne schimbatul așternutului.

Dar când se prosternă și îngenunche pentru a căuta mărul pierdut, mai desoperi în spatele găleții jumătate de chiflă, o cutie unsuroasă de margarină și becul ars în timpul penei de electricitate de ieri, trecându-i în aceeași clipă prin minte ideea că s-ar putea ca nici măcar să nu fie ars. Și văzu un gândac de bucătărie legănându-se spre el, obosit și indiferent. Nu încerca să scape. Fima fu cuprins brusc de o dorință ucigașă și, încă îngenuncheat, își scoase pantoful din picior, îl ridică, dar se răzgândi, amintindu-și că tot așa, cu o lovitură de ciocan în cap, fusese ucis în Mexic marele Lev Troțki, de către agenții lui Stalin. Și încremeni, dându-și seama dintr-o dată de asemănarea dintre Troțki în ultimele sale fotografii și tatăl său, care tocmai fusese pe aici, să-l implore să se însoare. Pantoful îi îngheță în mână.

(„Fima” de Amos Oz, editura Polirom, 2008, pag.98)

Acum sunt la pagina 251, romanul terminându-se la 407, dar fiindcă tocmai am „retrăit” fragmentul acesta pentru blog, mă car la spălat de vase şi copt vinete. Eh, da, sunt deja o femeie care coace vinete pentru congelator în loc să le mai aştepte de acasă. :)) Varianta să rămânem mici şi fără responsabilităţi nu există şi nici să-mi iau menajeră pentru câţiva metri pătraţi nu e cu putinţă. Hai, Ralu dragă, hai că eşti penibilă tare. (Parcă dacă mă fac de râs în public mă simt apoi mai motivată să fac curat, deci probabil că urmează să povestesc săptămânal despre cum mă înconjor de jeg :)) )

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Făcute/făcubile și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s