Despre hainele din Narnia

Really, to share is to care!😉

Add to FaceBookAdd to Twitter
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am haine din Narnia! În dormitorul în care nu dormea nimeni aproape niciodată sunt dulapuri pe tot peretele din dreapta uşii. Trei dulapuri pline în care puteam intra şi mă întorceam de acolo în chip de mamiţica lui Goe sau de pirandă (* când încă eram prea mică foloseam rochiile drept costume la serbări şcolare).

Odată, pe când aveam vreo 15 ani, am găsit o fustă atât de strâmtă că nu intram în ea şi încă nici nu aveam şoldurile de acum. „Eh, eu mereu am zis că, atunci când mă-nsor, îmi iau nevastă de să o pot cuprinde cu o singură mână! Prietenii mei nu mă credeau, aşa că la nuntă au dansat toţi cu ea să verifice”. Tanti Lia avea talie din aia de viespe pe vremea când era faza cu „grasă şi frumoasă”. Ea chiar era foarte frumoasă şi şic. Un fel de fashion victim al vremii.

O parte din hainele ei mi-erau fixe sau mici în talie atunci când eu aveam cea mai îngustă talie de care am fost vreodată vrednică. Dar şi hainele care m-au încăput…! Ei bine, hainele care m-au încăput s-au mutat la mine în dulap. Pe rând. O rochie, o fustă, o bluză, sandale, o eşarfă, o broşă, cercei clipsuri, pălărioara de pâslă… Încă nu am terminat procesul, încă mai merg în cele trei dulapuri din Narnia de-acasă şi mai cotrobăi şi, după 16 ani (!!), încă mai găsesc comori. Vreo jumătate din hainele mele (şi mult timp procentul a fost mult mai mare de atât) sunt vintage à la Lia. Adică vintage de la mama lor.😀 Şi le iubesc mai mult decât am să iubesc vreo haină din mall. După hainele din Narnia, pe locul doi vin hainele de la second şi abia apoi hainele noi, cumpărate. De fapt, există două excepţii! Hanoracul verde cu ţestoasă pe el, de la Pull and Bear, care a fost mult timp cea mai scumpă haină a mea şi lângă care m-am codit trei luni înainte să decid că nu pot trăi fără şi trebuie să-l cumpăr. Şi apoi mai e paltonul verde cu croi baby-doll, care e verde şi e baby-doll şi l-aş purta încontinuu fiindcă e verde şi e baby-doll. A, şi e foarte uşor, pentru un palton.

Cu hainele din Narnia am amintiri speciale, de asta sunt legată de ele. Tatonări şi negocieri şi manipulări până să le primesc, căci şi ea avea amintiri cu ele şi îi era greu să se desprindă. Apoi, multe din ele trebuiau modificate ori reparate. Dar asta nu a fost o problemă, deja aveam experienţă să cos de când îi creasem păpuşii propria ei linie vestimentară. Aşa că am pus fermuare noi de plastic, în locul celor ruginite de metal. Am acoperit găuri făcute de molii cu petece decupate în formă de fluturi sau de flori. Am învăţat să fac pense, tivuri, tighelituri. Am strâmtat, scurtat şi am pus alţi nasturi sau moşi şi babe.

Rochii din Narnia🙂

Şi acum, printre lucrurile care mă entuziasmează de simt că îmi sfârâie măduva în coloană de încântare şi nerăbdare e să modific haine. Nu prea am mult spor cu asta, dar nu fiindcă trebuie să cos cu mâna (activitate care mă foarte relaxează), ci pentru că îmi vin greu idei cum să fac ceva. Din fericire, ultima idee mi-a venit în timp ce coseam, pas cu pas, fără să fie nevoie să descos, fiindcă nu am plănuit. Până la sfârşit, nu ştiam exact cum va ieşi, dar mi-a plăcut şi încă sunt super încântată, deşi am făcut isprava de vreo săptămână. Fusese o fustă galbenă de in, croită în formă de A, prea lungă să mă avantajeze, şi nu am vrut să o tai. Am făcut-o rochie, cu ajutorul unor resturi de material mov şi alb de la alte chestii şi a unor nasturi simpatici, verzi (mersi, Handrushka, pentru steluţe).

Noua ispravă

Pentru mine mentalitatea anti-consumerism a venit natural, fără să o preiau de undeva, pur şi simplu mi-a intrat în pori, în copilărie, atunci când am găsit Narnia. Sunt zile în care aş vrea o bluză maro sau o rochie cu imprimeuri geometrice abstracte şi mari ori mai ştiu eu ce. Dar când merg în magazine, se întâmplă rar să simt vreo relaţie specială cu vreo haină, iar dacă nu simt că ne-am putea împrieteni, nu pot să-mi cumpăr nimic. Luna asta mi-am luat o fustuliţă, dar s-a întâmplat pentru că am fost cu Melinda prin oraş, m-am simţit bine cu ea în sâmbăta aia şi am vrut să am ceva care să-mi amintească de energia bună.

Acum, să aud cum nu e bine să te ataşezi de obiecte (aka haine), că nu e zen şi nu e sănătos d.p.d.v. evolutiv.🙂 Pe bune, să aud. Aşa-i?

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Familiarităţi, Făcute/făcubile și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Despre hainele din Narnia

  1. handrushka spune:

    Atata timp cat te face sa zambesti, te face sa te bucuri, e Zen!!! din toate punctele de vedere!🙂
    Asa frumusica e rochita! Iti doresc imaginatie bogata!:*

  2. DianaEmma spune:

    Pot să nu zic?
    Că și au am păcatul cu atașatul de lucruri.😆

    Frumoasă Narnia asta.😀

  3. onnahcublog spune:

    E asa faina rochita, galbenul ala e super dulce🙂 sa-ti traiasca😀 lasa, ca dincolo de orice e imposibil sa nu te atasezi de lucruri, ca doar mare parte din ele le faci tu sau le modifici. Si cum sa nu fie zen cand tu stai acolo, in fotoliu, cu broscutele in dreapta si cartile in stanga si cosi, si cosi, si cosi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s