N-am stofă de nuntaş

To share is to care!
Add to FaceBookAdd to Twitter

Rochie de mireasa, Sursa: apesy.com

Răspuns final: nu, nu mă nuntesc. În câţi ani am, nu am fost la vreo nuntă să-mi lase cine ştie ce amintiri exuberante, doar ştiu că în fiecare vară nu le puteam cere alor mei bani de nimic fiindcă abia ne rămânea ceva după mersul la nunţi. Dar să zicem că de fapt nunţile sunt minunate, doar că nu am eu memorie bună şi nici nu am mai fost la vreuna recent. Dar de ce nu am mai fost? Motivul esenţial e că, de când sunt pe banii mei, în mare parte, nu îmi permit mers la nuntă.

De curând, am avut (încă) două discuţii edificatoare. Din prima am aflat de la o recentă mireasă că „taxa de cuplu” la nunţi diferă în funcţie de etnie. Adică nunţile maghiarilor sunt cam de 400 de lei/cuplu, iar dacă mirii sunt români, cinstea începe de la 700 de lei. Discriminare! :)) Mă refer la cuplurile „simple” de invitaţi, care nu-s rude cu mirii, doar prieteni.

A doua conversaţie a fost cu proprietarul apartamentului în care stau în chirie la Cluj. El: – Şi unde mergeţi vara asta? Eu: – Păi, în ceva week-enduri plecăm la un festival, acasă, nu mare lucru. Voi? El: – Niciunde, nu mai avem bani de concediu că am fost la două nunţi. Adică doar la una am fost… Nişte vecini de aproape. Eu: – Aha. Şi eu am fost invitată la o nuntă. Cât se dă acum? El: – Noi am dat 1.000 de lei, că eram vecini, chiar uşă în uşă. Am vrut să dăm numai 800, mi se părea destul, da’ soacră-mea a zis că nu. La Belvedere a fost nunta… frumos… na, ce să zic. Şi la cealaltă nuntă, tot nişte vecini, dar nu chiar uşă în uşă, la aia nu ne-am mai dus. Nu, că a fost la un restaurant din ăsta „împinge tava”. Dar cică a fost drăguţ. Nu s-a prea dus lumea…. Noi le-am trimis 400, că nu ne-am dus nici noi. Eu: – ???? Le-aţi dat 400 şi nu v-aţi dus?! Hm, mă gândisem să dau la nuntă 400 de lei dacă merg….

În naivitatea mea calculasem că  nu mănânc ori beau de mai mult de 50 de lei (decât dacă-mi dau ceva sofisticăciune de brânză şi şampanie franţuzească de acu 20 de ani), iar profit de 150 de lei de invitat, mi se pare absolut decent. (În ideea ca aceia care beau şi mănâncă de 500 de lei, să fie cei ce dau 700.) Bine, numai mie mi se pare asta. În România nu e aşa. În România un meniu de nuntă e oricum fix, chiar dacă nu îl mănânci pe tot, şi are costuri atât de umflate încât, dacă mirii nu au porc de tăiat, găini de jumulit, vin din butoi, ţuică din damigeană şi nuci de spart din pomul din curte, plătesc de se îndoaie. Dar nu e vina mea că un meniu a ajuns să coste 180-200 de lei. Cei care merg la nunţi ar trebui să reacţioneze şi să regleze piaţa asta, că salariile nu-s de elastic. Eu mănânc de banii pe un meniu de-ăla de nuntă o săptămână şi mănânc ce vreau, nu ce mi se pune în faţă. Cum să plăteşti 1.000 de lei de cuplu, dacă eşti vecin?! Serios?! Păi ăsta e cât un salariu obişnuit pe plaiuri mioritice. Ăia care au amândoi asemenea salarii şi două nunţi ale prietenilor într-o lună ce ar putea să facă?!

În momentul ăsta, nuntitul mi se pare o chestie exclusivistă, pentru cei care au bani de n-au ce face cu ei şi pentru cei care au spirit de sacrificiu să stea în casă, să-şi facă datorii ori să mănânce pâine unsă cu cuţitul numai pentru a ieşi în lume în ţol festiv câteva ore şi a se vedea… cu lumea. Eu nu-s nici acolo şi nici dincolo. Îmi pare rău că-mi lipseşte spiritul de sacrificiu, dar nu cred că ar trebui să fie nevoie de asta atunci când te pregăteşti să mergi la un eveniment fericit, festiv.

A, prietena care m-a invitat recent la nuntă a zis că nu o interesează banii şi că vrea doar să fie toţi cei invitaţi alături de ea. E adevărat că pe vremuri  nu mâncam pachetul una fără alta în pauza mare şi ne ziceam de fiecare dată când apărea profa de bio pe zonă să ne putem da jos inelele „ilegale” ori să ne ascundem unghiile cu ojă, dar acum, oricât de dragă îmi e şi cât de dor mi-ar fi de ea, nu pot merge la nuntă să mă simt ca la pomană. Dacă n-am banii de „taxă”, mă simt obligată să rămân pe din-afară. Din nou. Şi e nasol fiindcă în afară de nunţi şi înmormântări, societatea noastră nu a născut prea multe evenimente unde să te poţi vedea cu oameni care stau prin alte părţi, oameni cu care nu poţi face şmecheria „venim/veniţi în weekend să stăm împreună”.

Ştiu că mentalităţile nu se vor schimba prea curând, dar mi-aş dori să aud că măcar cineva a încercat la nuntă chestia cu „wish list”. Da, o ştiu numai din filme, dar pare o variantă foarte bună pentru toată lumea. Sărbătoriţii îşi fac oficială o listă cu toate lucrurile pe care şi le doresc şi de care au nevoie (pot include detalii, gen marcă, preţ, ca să nu fie confuzii). Invitaţii îşi aleg de pe lista respectivă ceva ce îşi pot permite şi vor să cumpere, bifează respectivul obiect ca să nu mai fie dubluri, iar apoi îl fac cadou. (Din păcate cred că se poate face numai în grup restrâns şi/sau cu o listă electronică pe care o ştie folosi toată lumea). Iar mâncarea să fie stil bufet suedez, mai variată şi mai frugală, să rămână loc şi de  respirat şi energie şi de dansat.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Familiarităţi și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la N-am stofă de nuntaş

  1. Alina spune:

    Hey Raluca…ar trebui sa vii la o nunta in Italia…caci aici se practica Wish List (liste di nozze) ,atat in cazul nuntilor,cat si la botezuri…plicul cu bani se ofera in foarte putine cazuri…si mai ales daca esti ruda directa cu mirii…Trebuie insa sa mentionez ca in cazul asta…daca ai ghinionul sa se casatoreasca cineva din familie…de-a dreptul mananci dupa nunta paine unsa cu cutitul…caci sumele oscileaza intre 500 si 1000 de euro de familie…depinde de locatie si meniu…Si cand ma gandesc ca la anul se casatoreste sora-mea vitrega…ma ingrozesc!

    • Oana Florea spune:

      Stii care e faza cu wish list? Asta tot din Italia cunosc si eu😀 E foarte ok aici in conditiile in care cei care se casatoresc se hotarasc sa faca nunta cand au deja macar o casa de la care sa porneasca si lista respectiva are menirea de a le umple casa cu tot ce e necesar. Dar cum faci in conditiile in care esti roman (vezi eu+Moldo=love) si nu ai nimic?? sa faci o nunta pe wish list, si sa treci acolo si….o casa?? sau sa faci lista si toata lumea sa iti care chestii pe care sa le pui unde?? de asta ei pe la 64 ani sunt ancora da sposare😉
      E vorba de ceva pragmatism aici, si in cazul unui obicei si al celuilalt, pentru ca nunta, in principiu e o afacare. Depinde de tine cum vrei sa iti arate profitul.
      Sau pur si simplu faci o nunta cu toti oamenii pe care ii vrei langa tine, te doare in cot de ceea ce iti daruiesc si faci lucrurile asa cum poti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s