Benefica bormașină a vecinilor veșnic constructori

To share is to care!
Add to FaceBookAdd to Google BookmarkAdd to StumbleUponAdd to Twitter

Autoportret de Livia Rusz

Povestea vecinilor și a bormașinii e veche de când au apărut hipermarketurile pe plai românesc și banală ca o tigaie cu cartofi prăjiți. A povestit-o odinioară cineva în materialul de tot hazul „Românul şi bormaşina”. În week-end aş fi dorit să mă relaxez, deplasându-mă pe o distanţă de maxim 10 metri de la pat&laptop. Chestie ce nu a fost posibilă de la 8 şi jumătate încolo, căci vecinii aveau de dărâmat un perete. Ocazie cu care mi-am trezit prietenul (da, încă se mai minţea că poate dormi pe hărmălaia aia) şi ne-am cărat în centrul Clujului spre a vagabonda în linişte. Şi ce bine a fost, căci după ce am mâncat mâncare gătită de alţii din vase pe care alţii urmau să le spele (dar din păcate a trebuit să dăm bani pe asta ;)) ), l-am putut căra la Muzeul de Artă. Desigur, cum acasă nu se putea sta fiindcă ni se zgâlţâiau dinţii în gură din empatie cu entuziasmul constructor din vecini, a fost simplu să-l conving să ne holbăm o oră la fotografii şi tablouri.

În primul rând, nu ştiu dacă ştiţi cât de penibil de ieftin e la Muzeul de Artă din Cluj. Cum ne-au luat direct ca studenţi (perioadă apusă la mine, dar deh, probabil mă ţin bine), am plătit 4 lei amândoi pentru două expoziţii. Adică un leu costă să vezi o expoziţie! Un leu!!

Subliniat fiind faptul că dacă e de fugit de gălăgie alt loc mai bun, mai frumos, mai ieftin şi mai ferit de ploi nu e de găsit în tot Clujul, continui cu expoziţiile. Cea de fotografie, a lui Pat York, deschisă din timpul TIFF-ului, era cu portrete ale actorilor şi câteva imagini de culise, ca acestea. Mi-a  rămas în minte fotografia cu Gene Kelly, actorul din celebrul „Singing in the Rain”, la bătrâneţe, într-o ipostază jucăuşă, de parcă tocmai ar avea chef să ţopăie.

A doua expoziţie era de autoportrete ale unor pictori, transilvăneni, dacă bine m-am prins. Ne-am distrat să le citim microexpresiile – de la serialul „Lie to Me” citire – şi felul în care se încadrau pe pânză (cu bărbia în sus, impunători, cu privirea în zare şi băscă – boemi, doar într-un colţ de pânză, cu mult decor – ghiceam modestie etc) şi să numărăm câţi dintre ei s-au înfăţişat cu ţigară ori cu trabuc. Mulţi artişti plastici fumători. Au fost câţiva al căror stil mi-a plăcut mult.

Trebuie să fie complicat să îţi faci autoportretul, e tare intim. Dacă la fel de mult proces de gândire ar fi şi în spatele alegerii unei poze de profil pe o platformă de comunicare online, nu ar mai fi pline site-urile de „Fail”-uri, cu tipe pozate în baie, cu wc-ul încă plin de excremente. Eh! Acum că tocmai a picat ţara rău de tot la BAC, presupun că mai jos de atât nu putem merge şi vom începe să restabilim nişte valori şi nişte modele mai acătării.

Dintre portretişti mi-a plăcut cel mai mult o pictoriţă, deşi proporţia de bărbaţi era covârşitoare. Aşadar, Livia Rusz, despre care am citit apoi că s-a născut la Cluj şi a ilustrat multe reviste şi cărţi pentru copii din vremea comunismului. Ba chiar şi cărţile lui J.R.R. Tolkien, pe vremuri cu mult înaintea isteriei „Stăpânul inelelor”, când ea singură a trebuit să-şi imagineze cum erau hobiţii, Gandalf, gnomii, trolii. Autoportretul pe care l-am văzut la muzeu o arăta ţinând o păpuşă geamănă lui Pinocchio, iar felul în care luminile şi culorile pe care pictoriţa le-a imprimat pânzei redau pielea mâinilor ei şi textura lemnului păpuşii, dau o impresie de o tridimensionalitate ireală. Imaginea pe care am găsit-o pe net nu-i face dreptate tabloului, de-asta e bine de ieşit din casă şi văzut cu proprii ochi. Dacă nu aveţi vecini cu bormaşină, să vă scoată din lâncezeala de weekend, e vremea să vă luaţi.🙂

P.S.: Restul zilei în care bormaşina m-a izgonit din casă am petrecut-o prin magazine şi în cafenea.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Făcute/făcubile, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s