Cinci dintre chestiile care mă fac să mă simt bine

1. Când prietenul meu îmi face mâncare. Printre primele chestii pe care le-am mâncat împreună au fost ochiuri prăjite cu salată de roşii şi ceeeeapă. Am avut un început sincer (ceapa).🙂 Din fericire, de atunci am mai renunţat la prăjeli nesănătoase, adaptându-le la ceva mai comestibil. Cum ar fi omleta cu cartof ras incorporat, nu cartofi prăjiţi.

Omletă cu cartofi, crudităţi şi slănină pentru el

A fost bine şi să ajung acasă şi să am tort! Asta e partea bună când ai musafiri care au chef să gătească. (Mulţumim Oana.) Tort de iaurt cu spumă dulce de albuş, pişcoturi pentru susţinere morală şi ananas pentru aromă. Răcoros şi savuros.

Tortuleţ

2. Muzică pe care o descopăr singură şi mă obsedează câte o zi întreagă, fără să mă satur de ea. 

Are versuri despre împuşcături, dar mi se pare cea mai veselă piesă din ultima săptămână. O fredonez şi în somn. Mersi, radio 977 Alternative.

3. Plăntuţele care nu s-au uscat, deşi eu nu-mi fac timp să povestesc cu ele, aşa cum face mama Tanei, care are cele mai fericite flori din lume. Am tarhon de la Certej, busuioc şi rozmarin de la supermarket şi două ghivece de floricici ce au catadicsit să răsară din seminţe. Busuiocul era cât pe ce să pălească de tot pe balcon de la caniculă, dar furtuna de ieri de la Cluj l-a făcut iar optimist şi verzuliu. Câţiva erau să se electrocuteze în inundaţia din barul Janis aseară, nouă ne-a intrat apa pe sub uşa de la balcon, dar busuiocul se simte mai bine, aşa că îi mulţumesc Mamei Natură pentru duş.

Floricelele din seminţe, în prima lor săptămână

Florile din seminţe, adolescente supravieţuitoare ale regimului dictatorial Ralu

Mica grădină, refugiată de pe balcon în casă până la vremuri bune

Trebuie să recunosc că de când am cele trei plante aromatice am rupt o singură dată 3 frunze de la tarhon pentru o ciorbă. Râd de mine la gândul că dacă am renunţat la carne fiindcă, stând la ţară, vorbeam mereu cu animalele şi le cunoşteam „personal”, iar acum încerc să fac acelaşi lucru cu verziturile, s-ar putea să ajung să mă hrănesc numai spiritual. Mi se pare că tocmai de-asta mă feresc să stau prea mult de poveşti cu plantele… :))

4. TIFF-ul. Şi să mă simt utilă, aşa ca la TIFF. Mai în glumă, mai în serios le spuneam colegilor din redacţia AperiTIFF că, după doi ani de scris la ziarul festivalului, mi-am dat seama că am o nişă. E un fel de jurnalism specializat, al cărui nume precis nu-l pot dezvălui decât la bere, dar ccare constă în intervievierea unor persoane cu realizări importante, trecute de prima tinereţe şi care pot inhiba cu experienţa şi cariera lor. Eu nu mă pot speria că-s încă nouă în domeniu şi ideea că e cineva o celebritate are încă nişte contururi abstracte. Aşa am putut vorbi anul trecut în pace sufletească cu regizorul Wim Wenders, iar anul acesta, printre alţii, cu un producător de film premiat cu Oscar, Cedomir Kolar. Mi-a plăcut anul acesta la TIFF şi de Uberto Pasolini, membrul juriului care s-a urcat pe scena de la gală în echipamentul naţionalei de fotbal a României, aşa cum apărea şi regizorul Corneliu Porumboiu pe afişul TIFF. Pasolini îşi creşte fetele interzicându-le televizorul în timpul săptămânii şi lăsându-le să se uite, de luni până vineri, numai la Charlie Chaplin sau Buster Keaton. Poate vi se pare comunist, însă mie mi s-a părut superb. Aş fi preferat asta decât talkshowurile politice la care ne uitam seară de seară la Certej. ;))

Decizia juriului TIFF de a premia filmul „Sin Retorno”, un fel de thriller poliţist cu învăţături morale, a fost destul de controversată. Mie personal mi-a plăcut extrem de tare „The Imperialists Are Still Alive” de Zeina Durra, film care a câştigat la TIFF premiul pentru cea mai bună interpretare – Elodie Bouchez. Mi-a mai plăcut că după gala TIFF am putut lua un interviu video (pe care îl voi arăta curând) cu actorul mexican Jose Maria de Tavira din „The Imperialists Are Still Alive”. Din păcate, faptul că am putut lua aşa de uşor interviuri după gala TIFF mi-a lăsat un gust amar – majoritatea jurnaliştilor erau deja la partyul de la Continental (unde când am ajuns eu deja era gata vodka) sau să termine de filmat la nunţi – că doar era o sâmbătă. În fine, Jose Maria a fost un drăguţ, iar interviul cu el care zâmbeşte şi scânteiază din ochi într-una – de zici că nu-i posibil pentru un om să fie atât de entuziast – a fost printre lucrurile care m-au binedispus pentru mult timp.

5. Momentele de sincronizare a universului cu starea mea bună. Asta nu ştiu cum să o explic ca să fie înţeleasă. E dintre lucrurile pe care doar Tana ştiu că le înţelege şi dacă nu pot explica. Dar, e vorba de faze ca aceea de vineri în troleu când era aglomerat şi înăbuşitor, iar un nene cu zâmbet tâmp şi mâna moale, m-a atins pe braţ întrebându-mă dacă nu vreau nişte vişine că tocmai ce le-a cules din livadă. I-am spus că nu, fiindcă nu am apucat să mânânc mâncare adevărată (halisem tot nişte fructe toată ziua) şi nu vreau să mi se facă rău. Răspunsul lui a fost că bine, dar mâine când ne vom întâlni trebuie să văd ce bune sunt. Povestită, toata faza sună pedofilică sau aiurea, dar n-a fost aşa. Deşi eram îmbrăcată ca un copil tâmpit, cu roz şi buline şi cu shozi cu Budha desenat  pe ei. A fost unul dintre momentele acelea drăguţe când un străin simte nevoia să se poarte frumos cu tine fiindcă are impresia că meriţi asta. Atât.

Mă îmbrac să plec la teatru, am bilet la ultimul spectacol al stagiunii de la Cluj, premiera „Florenţa sunt eu” de Gellu Naum şi Jules Perahim. Muzica pentru spectacol a fost făcută de Ada Milea, pe care prietenele mele au cunoscut-o la repetiţii şi au spus că e absolut minunată. Cu ochii ei mari, luminoşi şi cu o amabilitate naturală şi degajată. Poate o voi cunoaşte şi eu, dacă am noroc. Oricum, voi reveni să povestesc despre spectacol pentru sora mea care nu apucă să meargă la teatru pe cât de des ar vrea, pentru prietenele mele de departe cărora le e dor de Cluj (sau de mine), pentru oricine are chef să citească semne de viaţă transmise alandala de la Cluj.

E aproape o săptămână de când am aflat că a murit Adi şi încă nu mi-am făcut curaj să o sun pe prietena lui (un fel de verişoară de-a mea). Aici încă plouă şi mai am nevoie să mă încarc pozitiv înainte de a putea apăsa pe „Call”.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Făcute/făcubile și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Cinci dintre chestiile care mă fac să mă simt bine

  1. ralu spune:

    1. Ar fi drăguț dacă oana te-ar ajuta să postezi exact rețeta tortului, ca să nu mai salivăm pe monitor
    2. Ai putea să încerci ( meditație) să te hrănești prin fotosinteză, tot o să ardă soarele mai tare zilele astea ( nu știu ce să fac cu floricica mea care e in convalescență. să o car la deva peste vară?)
    3. Dragă dragă, în caz că nu ți-a zis deja tana, mega veste: eu + audiție Andrei Șerban + cerința unei schițe de scurtă întâmplare dramatică + povestea ta cu vișinele+ puțină augumentare pe ici pe colo și un dram de ficțiune pentru a fi mai ofertantă de jucat = dimineața următoare după ziua cu pricina. Uite cum devine din ce în ce mai Eliade toată faza. eu te-am jucat pe tine, Rareș Stoica- nenea cu vișinele, Andrada Corlat – copilul bezmetic care încerca să fure câte o vișină și care arunca la final cu sâmburi după mine ( am menționat că scenariul a luat-o razna). Toate astea în incinta Teatrului Maghiar, lângă Someșul vizibil prin arhitectura clădirii, clădire care pe noi ne făcea să chicotim ca niște studenți scăpați în palatul visurilor lor. Unde mai pui că în fața teatrului am așteptat jumătate de oră. Ne plimbam de la o poartă la alta. În acest timp 3 personaje diferite au venit să ne spună că în curând se va deschide poarta care trebuie. Am fost conduși într-un final în templu. Ce vrei mai mult pentru Eliade? Nu e destul? OK : Silviu Ruști ne servește la ieșire cu ce primise pachet. CHEC CU VIȘINE. Plec de acolo vorbind cu mama la telefon, care făcea plăcintă cu VIȘINE. Mă plimb cu Tana de la școală spre teatru. Tana îmi atrage atenția asupra unui pom: ”uite cireșe” : Nu! Erau VIȘINE !!! Primul vișin văzut anul ăsta.

  2. sweet blog! keep up the good work!

  3. alexandra spune:

    Am dat din intamplare de blog-ul tau dar sa stii ca m-a facut sa ma simt mai ok.E ziua mea azi si trebuia sa incep munca in Bucuresti..so iata-ma singura de ziua mea in Bucuresti.Cautam ceva care sa ma mai inveseleasca iar chestiile scrise de tine au picat la fix.Sper sa nu te opresti din scris…cine stie,poate mai faci pe cineva sa zambeasca:)))

    • zoldike spune:

      La mulţi ani! O zi frumoasă în fiecare zi. Mă bucur că am reuşit să îţi transmit ceva pozitiv. Baftă multă! Tu nu scrii pe undeva?🙂

  4. alexandra spune:

    Mersi mult.Nu m-am putut abtine si am intrat sa vad daca ai mai postat ceva nou.Ziua mea a fost mai frumoasa decat credeam ca va fi,am avut parte de multe surprize:D.Nu am vrut sa scriu nimic din lipsa de timp insa cred ca de vina a fost frica.Totusi,il citesc cu placere pe al tau si pana acum l-am tot impartit pe la prieteni.Imbina elemente de cultura,de suflet si ai un stil funny de a povesti lucrurile.Take care! P.S I`m not a stalker,doar vorbesc mult si ma bucur cand descopar ceva singura:))

    • zoldike spune:

      Weeei, nu mi-a mai spus cineva din afara cercului de prieteni ceva atât de drăguţ. Mersi!😀 Pentru mine scrisul e o nevoie, de când eram mică şi mâzgăleam litere cu caroici. E-urile erau preferatele mele şi nu am priceput de ce nu le pot face şi cu 4 sau 5 picioruşe, să semene mai bine cu un pieptene. Eram sigură că bunica îmi îngrădeşte libertatea de exprimare. Apoi mi-a spus că pot face cu două picioruşe, dar ăla e de fapt un F. :)) Cam tot asta fac şi acum, mă descopăr pe mine şi descopăr câte ceva din lume prin scris. Mă foarte bucur că ai ajuns pe blogul meu.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s