Cea mai bună reţetă e un râs de calitate

Încercare de a colora ouă în albastru şi mov

Trebuie ca din capul locului să spun că nu sunt creştină şi nici de vreo altă religie, decât pe ceva foaie rămasă pe la popa care m-a botezat în urmă cu 26 de primăveri. Singurul motiv pentru care pun abţibilduri pe ouăle de Paşte şi decoraţiuni pe masa de Crăciun e că-i distractiv şi că-i bun motiv de socializare şi destindere. Ca şi acum câteva zile când am avut parte de cea mai ratată operaţiune de vopsit ouăle şi nici măcar nu m-am complicat cu ciorapi vechi şi frunzuliţe fixate cu dificultate pe cojile alunecoase.

În fiecare an mă distrez acasă de Paşte lipind abţibilde, dar nu oricum, ci peste părţile din ouă unde vopseaua nu a prins bine ori a ieşit cu „dungi” şi „picăţele”. Dacă stau să mă gândesc, vopselele de ou sunt an de an proaste şi tot mai proaste. O înţeleg pe naşa Stela că îi e dor de ieftinul şi atoatefolositorul Galux din celelalte vremi. Anul acesta am luat nişte Dr. Oetker că doar „calitatea e cea mai bună reţetă” – slogan în care aveam încredere după ce m-a ajutat cu câteva budinci şi câteva creme gata în trei minute. În plus, kitul de vopsele de ouă avea abţibilde tridimensionale cu albine, fluturaşi, mămăruţe şi alte insectuţe simpatice. Pe ambalaj, culorile erau sidefate, nu mai trebuia să fie date ouăle cu slană – cum se face la noi. Potenţialul era aşadar mare, dar, cum e de obicei cu potenţialul – nu prea a fost potent.

Înverzirea

Vopseaua trebuia omogenizată cu nişte apă (mister câtă), puse mănuşi pe mâini, picături de vopsea în palmă, frecat ouă -> perfecţiune de culoare şi strălucire sidefie. Numai că a ieşit o incredibilă mânjeală. Erau patru culori şi am pus din ce în ce mai puţină apă caldă, până la ultima, cea verde, la care nu am mai pus deloc. Singurele ouă care s-au şi colorat cumva au fost cele mângâiate cu verde. Eu mă lăsasem păgubaşă deja că râdeam total neproductiv aşa că mâinile mele n-au cunoscut direct reţeta calităţii. Pe ouă s-a prins cum s-a mai prins vopseaua nediluată, dar pe şerveţelele din coşuleţ şi pe mâinile lui Cosmin a fost primăvară. Noroc că el ştia reţeta secretă a tractoriştilor: spălatul pe mâini cu pământ. Nu de alta, dar vopseaua de ouă se prinde bine pe mâini şi nu se duce cu săpun.

Ouă roşii erau deja gata când am ajuns la Certej, vopsite cu altfel de vopsea – una care a prins până şi pe albuşul de sub coajă. Din ce am auzit şi de la alţii, vopselele de ouă sunt toate aiurea aşa că ne-om întoarce la cojile de ceapă şi piatra vânătă sau vom avansa la abţibildele care se înfăşoară pe tot oul, adică scoatem vopsitul din tradiţie. Ce-i drept, a fost o ocazie minunată de a picta suprarealist cu degetele şi de a râde în hohote cu toţii. Cel mai ieftin atelier de artă contemporană şi un mod eficient de a scăpa de stres! Mă întreb pe ce altceva nu prinde vopseaua de ouă?! ;))

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Familiarităţi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s