Cum e la Cluj „La răscruce de vânturi”

Afişul spectacolului "La răscruce de vânturi"

Am fost ieri la teatru, după o pauză destul de lungă, motivată mai degrabă prin lene şi delăsare, decât prin orice altceva. Că 10 lei de-un spectacol se găsesc, dacă se găsesc pentru ţigări. Ce-am văzut, ce-am văzut? „La răscruce de vânturi”, spectacol adaptat după Emily Brontë şi pus în cadrul Programului „Actualitatea Clasicilor“ de la Teatrul Naţional din Cluj. Nu mult după ce a început piesa începusem să mă bucur intens că nu citisem cartea pentru că e un fel de „Ion” al lui Rebreanu, dar cu acţiune mai sofisticată, în sensul că nimeni nu omoară pe nimeni dând cu sapa în cap. Nu, Heathcliff, personajul principal, jucat de Cristi Grosu, e mai subtil de-atât. Dar ceea ce îl ţine în viaţă e din acelaşi aluat ca şi la Ion – setea de avere şi putere, chestii care pe mine mă lasă rece.

Însă nu m-a lăsat rece punerea în scenă, pentru că e foarte şmecheră. Te trezeşti pe la jumătatea spectacolului şi îţi dai seama ce au făcut actorii, regizorul şi scenograful din capul tău. Te bagă cu totul într-o lume în care ei au stabilit regulile şi au transformat timpul şi spaţiul, furându-le unităţile de măsură. E fascinant câte convenţii se stabilesc tacit între actori şi public în piesa asta! Scena, decorată ca o simplă cameră, devine întreaga reşedinţă de la Wuthering Heights şi apoi şi cea de la Grange, şi grădina şi grajdul şi lumea vie şi cea de dincolo de moarte. Şi asta fără să se mişte un obiect de la locul lui şi fără ca tu, ca spectator, să ai vreo reţinere. Accepţi convenţia şi te plimbi cu privirea de la un conac imaginar la altul şi dintre morţi înapoi la vii, poate din dorul de a te juca iar, ca în copilărie, când cele mai banale obiecte puteau deveni cele mai preţioase averi.

Spectacolul de la naţionalul clujean are, după mine, două puteri magice: (1) să te facă să treci peste liniaritatea trecerii timpului şi peste rigiditatea spaţiului, (2) să îţi dezvăluie textul clasic al lui Emily Brontë astfel încât să nu fie nevoie să citeşti toată tărăşenia despre cum ideile puţine şi fixe ale cuiva (răzbunare, bani, putere) pot ruina multe vieţi – chestie de luat aminte, de altfel! Eu cred că dacă ideile sunt mai multe şi mai puţin fixe, fericirea se apropie, fiindcă are mai multe locuri pe unde să intre.

* Cel mai mult mi-a plăcut de personajul Nelly – servitoarea, jucat de Irina Wintze, fiindcă Nelly e tolerantă cu toţi şi nu îi judecă aspru, ci încearcă să-i ajute.

** Cel mai tare mi-a displăcut încrederea autoarei Emily Brontë că moartea este o rezolvare, o alinare, o stare euforică de armonie şi o copilărie eternă, venită după o viaţă grea (greutate meritată fiind creată mai mult de oameni, decât de soartă). Dacă aceeaşi oameni pot să se înţeleagă în lumea de dincolo, de ce nu ar putea, având aceleaşi suflete, să se înţeleagă şi în viaţa asta?

În luna aprilie, spectacolul „La răscruce de vânturi” nu se mai joacă, dar mai sunt de descoperit alte piese din repertoriul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, iar programul e de citit aici.

De preţul biletelor nu cred că se poate plânge nimeni, chiar e mic:
30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.

P.S.: Sper să mă scutur de lene de tot şi să mă duc şi la Teatrul Maghiar din Cluj, unde nu am mai fost dinaintea erei noastre. Shhhh! Să rămână între noi, că mi-e ruşine. Dar aşa e primăvara, redescoperi mersul pe jos şi statul afară din casă!

UPDATE: Ionuț Caras, actorul care joacă rolul lui Edgar Linton în această piesă, rivalul în dragoste al personajului principal, mi-a atras azi (29 aprilie) atenția că viziunea pozitivistă aspura morții nu-i aparține scriitoarei, ci regizoarei. În textul de roman gotic al lui Emily Bronte, oamenii erau nefericiți până la capăt, însă regizoarea Ada Lupu a decis ca personajele ei de pe scena de la Cluj să fie fericite măcar după moarte. Poate voi citi cândva și cartea, dar deocamdată mă bucur că mi-a fost spusă povestea asta într-o manieră mai optimistă.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Culise, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum e la Cluj „La răscruce de vânturi”

  1. cristian grosu spune:

    Super ce ai scris…pentru mine cel mai greu e sa/l fac pe Heathcliff „tanar/copil” si dupa o scena sau maxim doua sa se reantoarca putin mai „batran” si cu o altfel de viziune asupra destinelor…In orice caz Emily e in alta parte acum si noi incercam sa nu o mai judecam…(in film e mai usor decat in teatru)

    CRISTIAN GROSU

    • zoldike spune:

      Mersi! Ţi-au ieşit bine îmbătrânirea şi întinerirea lui Heatcliff, e credibil şi ca adult machiavelic şi când e copil zburdalnic. Feeeeelicitări!🙂 Ce nu rezonează cu mine din textul lui Bronte e că moartea poate aduce mai multă bucurie decât viaţa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s