Așa arată un compromis!

Am mai spus că e complicată viața într-un cuplu carnivoro-vegetarian, dar dacă există ceva bunăvoință, din când în când, se mai și poate trăi. Duminică am făcut chiar tot ce am putut! Însă n-am să spun decât despre dovleceii umpluți pentru că ei au fost vedete. Am vrut să fac ceva cu conopidă, însă nu era nici în piață, nici la supermarket, așa că am luat cinci dovlecei mici cât niște morcovi mari. ;)) Curățați, tăiați în bucăți de vreo 8 centimetri, scobiți în interior, i-am pus într-o tavă de yena unsă cu ulei de măsline. Lui i-am făcut o pastă din carne tocată (vită și porc), albuș de ou (gălbenușurile le-am folosit la maioneza de la salata de vinete), un cartof fiert și dat pe răzătoare, usturoi pisat, pesmet, sare, piper, mărar și pătrunjel (ierburi de la plic, gata tocate și uscate).

Mie mi-am făcut pastă din linte fiartă (lintea e o descoperire recentă și foarte plăcută), miezul tocat de dovlecel, albuș de ou, un cartof fiert și ras, usturoi, pesmet, condimente. Am umplut dovleceii, jumătate dintre ei cu carne și pe ceilalți cu maglavaisul ovo-vegi.

 

Compromis la tavă

A urmat parmezan ras, ceea ce a stabilit o egalitate temporară și aparentă între dovlecei, cât timp au sfârâit la cuptor. După aceea, dovleceii au trecut printr-o drastică segregare gastronomică. Totuși, părerea bilateral exprimată a fost „Mmmmmm”, deci mai fac.😛 Am mai lungit lista „de mâncat împreună” cu o liniuță!

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Familiarităţi și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Așa arată un compromis!

  1. handrushka spune:

    Da. Si ma bucur ca se poate. Pentru ca se poate.
    Eu azi lui: miel plus cartofi la cuptor seasoned cu cate ierburi.
    Eu azi mie: acceasi cartofi la cuptor, cu somon la gratar.
    Desertul e acelasi: Iaurturi cu lamaie si lamaie verde de la Weightwatchers. Sunt cele mai bune de pe lumea larga!!!

    ( tine-mi pumnii cu mielu, ca habar nu am cum sa il fac). :*

  2. Pingback: Altfel de vinete la cuptor | Zoldike's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s