Ce s-au mai scumpit aftele de când eram eu mică!

Că au fost supa sau ceaiul prea fierbinți sau că și-a mușcat limba să nu-mi spună vreo două, nu știu. Chestia e că prietenul meu a făcut o aftă. Când eram mică, mi se întâmpla des să am afte și tot apărea, magic, o sticluță din care picuram ceva soluție și afta dispărea. Bineînțeles că nu mai știam cum se numește soluția, doar că e printre cele mai ieftine produse farmaceutice. Cum e de exemplu și uleiul de ricin sau albastrul de metil. Un soi de leac băbesc, dar cu etichetă și cod de bare.

Cu 10 lei m-am dus la supermarketul din cartier fiindcă acolo e cea mai apropiată farmacie deschisă sâmbăta de după-masă: Sensiblu. Am cerut un tratament pentru afte. „Adult, copil?” „Ăăă… Adult!” (Afta e tot aftă și la 3 și la 50 de ani, nu?) Mi-a spus că are ceva foarte bun de la Urgo, care se aplică ușor și formează o peliculă peste aftă așa că se poate și mânca (etc. etc.). M-am uitat la cutia roșie, micuță, pe care o ținea farmacista între degete. Era o cutie simpatică, dar nu își arăta valoarea pe nicio latură. Așa că întreb: „Mhm… Dar cât costă?”. Cu privirea țintă la raft, farmacista mi-a răspuns „Patruzeci și…”

POFTIM? I-am redus brusc din preț, întrebând ce altceva mai are pentru afte. „Mai este și glicerină boraxată…” Dar nu mi-a arătat nimic. Așa că am insistat cu privirea și s-a dus în depozit de unde a revenit cu o sticluță. „Și asta cât costă?”, am întrebat, sceptică din cauza celor doar 10 lei pe care îi țineam în mână. „Doi lei cincizeci.” Și așa, magia a revenit.

Nu aș putea să fiu niciodată, niciodată consultant de vânzări! Mi-e absolut peste putință să ofer cu dezinvoltură produsul cel mai scump gândindu-mă cu mulțumire la comision. Pare să fie o cerință ca, numai dacă (bietul) client insistă, să fie oferite și produsele mai ieftine și foarte ieftine. În locul farmacistei, aș fi pleznit de rușine să spun „2 lei cincizeci” la fel cum am spus „40 și…” . Din punctul meu de vedere, când nu sunt expuse toate produsele pe un raft, vânzătorul trebuie să înșire ce are.

Dar, avem acest capitalism sălbatic, în pădurile căruia trăiesc bine cei care s-au antrenat să fraierească cât mai mult și pe cât mai mulți.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Văzute/ văzubile și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s