E așa de frig că mă gândesc mereu la Fetița cu Chibrituri

Fetița cu Chibrituri, sursa foto: liliendahl.wordpress.com

Fetița cu Chibrituri e printre amintirile mele din vremea când aveam primul set de părinți (long story short, de la vreo 9 ani m-au crescut alți oameni decât părinții mei, fiindcă așa am ales, spre binele meu). Dacă nu știți povestea Fetiței cu Chibrituri a lui Hans Christian Andersen, e una foarte, foarte tristă. Hans Christian Andersen a publicat-o prima dată în 1845, după ce a primit comanda de a scrie o povestioară pe marginea uneia dintre gravurile făcute de artistul John Thomas Lundbye pentru un almanah. Anderson a fost atras de desenul unui copil sărac, care vinde chibrituri afară în frig. Frații Grimm aveau și ei o variantă a poveștii  cu origini populare, dar la ei copilul care vinde chibrituri, tot o fetiță, supraviețuiește. Fetița Fraților Grimm își dă tot ce are celor și mai săraci și apoi e răsplătită de Dumnezeu cu o ploaie de bani – o variantă total neverosimilă, evident.

Varianta lui Andersen, pe care o știu eu din copilărie, când o ascultam la pick-up de pe placă de vinil, e aia în care fetița moare degerată. După ce nu-și vinde incredibila marfă, ea rămâne în stradă de frica tatălui abuziv și începe să aprindă câte un chibrit. Cu fiecare chibrit ea are câte un moment de iluzie, în care intră în lumi fantastice, pline de iubire, cadouri și căldură, unde își regăsește bunica, singura ei familie. Povestea de la pick-up mă dărâma, mai ales că naratorul avea o voce gravă, apăsătoare,  dar efectul Fetiței cu Chibrituri a fost cu atât mai puternic după ce mi-am pierdut bunica (întâmplător, și pentru mine, ea era cea mai importantă din familie).

Zilele astea, cum a fost frig la Cluj până și sub pătură, m-am tot gândit la Fetița cu Chibrituri. Cum se întâmplă de cele mai multe ori, lucrurile s-au legat și, în căutare de desene animate de văzut în zilele de lâncezeală de după sărbători, am dat peste Fetița cu Chibrituri.

Dublajul în limba română mi se pare cel puțin nefericit, dacă nu chiar batjocoritor, dar tot nu am putut sta departe de poveste, mă atrage cum atrage becul moliile. Și m-am gândit iar ca de foarte, foarte multe ori cum ar fi fost copilăria dacă nu aș fi ascultat și apoi citit zeci de povești îngrozitor de chinuitoare și de triste.

Să vedem…

„Scufița Roșie” (pe care mi-o spunea des bunica la culcare) – e o fetiță singură, trimisă de mama ei în locuri periculoase, e îngrozită de lupul care o înfulecă și apoi de vânătorul care o salvează prin crimă. În aceeași categorie de povești cu mame rele sunt și „Albă ca Zăpada” și “Cenușăreasa”.

„Fetița cu Chibrituri” (de Hans Christian Andersen, poveste ascultată iar și iar și iar la pick-up) – singurul ei sprijin în viață e bunica, iar după ce aceasta moare, fetița e trimisă de tată afară, pe stradă, să facă bani din cele mai neprofitabile lucruri cu putință: chibrituri vândute la bucată. Fetița moare degerată de frig.

„Degețica” (tot de Hans Christian Andersen, o ascultam des pe placă) – o fetiță mică și neputincioasă, mereu la mila altora, care e tot timpul la un pas de a deveni nevasta vreunui personaj dubios.

Basmul „Sarea în bucate– un tată mofturos la mâncare e în stare să-și dea afară fata din casă fiindcă e incapabil să priceapă o metaforă.  După ce ea reușește cumva în viață, el o vrea înapoi și îi vrea și rețeta de sarmale sărate.

“Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă – prezintă cruzimea față de animalele blege; probabil și aici e o origine a repulsiei pe care am dezvoltat-o  față de carnea din farfurie.

“Hansel și Gretel” de Frații Grimm – doi frați sunt duși de părinți în pădure și lăsați acolo cu “un foc bun şi câte-o îmbucătură de pâine” fiindcă mama e casnică și tatăl e tăietor de lemne (probabil nu le-a plăcut școala). Părinții nu-și mai permit să cumpere mâncare și pentru copii așa că mama vine cu ideea salvatoare că Hansel și Gretel se vor descurca mai bine singuri în pădure, decât acasă.

„Căpitan la 15 ani de Jules Verne (am citit-o la început de clasa a II-a, deci la vreo 8 ani jumate) – un puști singur, Dick Sand, ajunge să conducă o corabie și un grup de adulți, care-s mai pe nicăieri decât e el. Cum să spun?!… Mie nu mi se pare amuzant și eroic acest căpitan! Fiindcă mi s-a întâmplat să ies din adolescență înaintea părinților mei naturali, care încă mai au probleme cu asumarea responsabilităților, așa încât un copil care, dacă vrea să supraviețuiască, trebuie să se descurce mai bine decât cei mari, nu mi se pare ok deloc.

„Singur pe lume de Hector Malot (pe asta am citit-o pe la 12 ani) – un băiețel de opt ani află că mama lui nu e mama lui și că trebuie să muncească pentru familie pentru că soțul femeii care l-a crescut e rănit și inapt. Pe parcursul celor vreo 200 de pagini bietul Remi trece printr-o grămadă de necazuri și, de câte ori găsește puțin sprijin, îl pierde tragic. Dar nu rămâne singur! A, nu! Rămâne cu câinele Capi, să trăiască din giumbușlucuri, ca actori ambulanți.

“David Copperfield” de Charles Dickens – (o altă lectură călduros recomandată, foarte potrivită pentru o fetiță marcată de moartea bunicii) Un alt copil orfan, o altă viață grea, altă serie de drame, dar măcar se termină bine. Și am putut vedea și filmul, pe TVR 1, duminica dimineața, de la 10:00 (când era programul pentru copii).

Astea au fost câteva dintre delectările din timpul meu liber de copil, dar îmi amintesc că lecturile obligatorii pentru școală nu erau mai prejos…

Gândăcelul” de Elena Farago – cruzime față de animale; moarte fără sens

Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

“Puiul” de Ion Alexandru Brătescu-Voinești – dedicația din partea autorului: “Sandi, să asculți pe mămica”;  în poveste e vorba de un pui de pasăre nerăbdător să zboare. Puiul e rănit de un vânător, iar aripa sa ruptă nu se va mai vindeca, așa că mama lui, prepelița, trebuie să îl părăsească în toamnă și să zboare cu puii sănătoși spre țările calde. Puiul părăsit moare degerat la marginea pădurii, având halucinații fericite. Un fel de Fetița cu Chibrituri, variant animalieră, dar la fel de sadică.

După o ninsoare cu viscol, urmă un senin ca sticla, aducând cu dânsul un ger aprig.
La marginea lăstarului, un pui de prepeliță, cu aripa ruptă, stă zgribulit de frig. După durerile grozave de până adineaori, urmează acum o piroteală plăcută. Prin mintea lui fulgeră crâmpeie de vedenii… miriște… un carâmb de cizmă pe care se urcă o furnică… aripa caldă a mamei. Se clatină într-o parte și într-alta, și pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune.

“Căprioara” de Emil Gârleanu – asta pare a fi mai bună, fiind vorba de o mamă (căprioara) care se sacrifică pentru a-și salva puiul, fiindcă îl iubește. Dar NU, nu e o poveste mai bună fiindcă ne-a băgat în cap ideea că fericirea copiiilor se plătește cu fericirea și chiar viața părinților.

Căprioara se opreşte, ca de-o presimţire, adulmecând. În faţa ei, de supt o cetină, ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, şi iedul ar fi fost sfâşiat. Atunci căprioara dă un zbieret adânc, sfâşietor, cum nu mai scosese încă, şi, dintr-un salt, cade în mijlocul liminişului. Lupul, văzând prada mai mare, uită iedul şi se repede la ea…

Prăbuşită în sânge, la pământ, sub colţii fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei. Şi numai când acesta, înspăimântat, se topeşte în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură de apa morţii.

Dacă vă mai amintiți și alte exemple de povești traumatizante pentru copii, vă rog să completați lista. Știu sigur că am avut mai multe traume, fiindcă știu că tot plângeam cu câte o carte în mână, dar nu vreau să îmi petrec noaptea amintindu-mi-le pe toate. Sper că generațiile mai noi au parte de audiții și lecturi  mai plăcute! M-am bucurat când, aflată în vizită la niște prieteni, fetița lor m-a chemat să vedem animația “Cloudy With A Chance of Meatballs”. O fi entertainment american, dar măcar morala e cosmetizată, nu brutală și sadică, iar drama e transformată în bucurie, prin rezolvarea conflictelor dintre tatăl conservator și fiul savant trăznit.

Eu una n-o să-i spun vreodată unui copil mic poveștile cu care am copilărit eu fiindcă nu aș vrea să asocieze, ca mine, gerul iernii cu moartea prin degerare, în singurătate și întuneric.

* Gândurile mele înghețate s-au zgribulit și mai tare după ce de dimineață, mergând prin Cluj, m-am trezit cu o cioară care s-a prăbușit la picioarele mele, moartă (de frig, cred).

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Văzute/ văzubile și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la E așa de frig că mă gândesc mereu la Fetița cu Chibrituri

  1. tana spune:

    pe mine Colt Alb m-a cam futut. si Fram :))

    • zoldike spune:

      Da, exact! Vorbiserăm şi de astea două. Bifat plânsul şi la ele. La Colţ Alb mai mult. Am încetat să mă mai întreb de ce, în fond, îs deprimată. Doar asta am exersat toată copilăria!

  2. bogdan spune:

    tana, aia se numeste zoofilie

    • zoldike spune:

      Nu e zoofilie pentru că nu Colţ Alb şi Fram au futut-o pe Tana (şi pe mine), ci lucrurile rele care li s-au întâmplat animalelor. Deci e răufaptofilie, ghinionofilie sau lecturofilie, fiindcă fututul a fost făcut de citit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s