Facebook me, Poke me, say that you Like me!

De Crăciun am fost acasă, la Certej (sat din județul Hunedoara, la vreo 18 km de Deva) și ai mei m-au întrebat ce știu despre foștii colegi de școli (ăia pe care îi mai țineau ei minte). În afară de câțiva cu care chiar țin legătura și în viața-viață, mai aflu una-alta de pe Facebook (că așa facem toți, nu?) și în rest habar n-am. La un moment dat am căutat câțiva colegi de generală pe Facebook și i-am adăugat, dar nu am perseverat în a-i strânge pe toți cu care am împărțit vreo sală de clasă. Și, culmea, tocmai alor mei li se părea asta foarte ciudat! Culmea fiindcă ai mei sunt amândoi pensionați de pe când eram eu în adolescență și nu au internet, nici nu au avut. Dar ei s-au regăsit cu ceva colegi prin Facebook, după cum am aflat de Crăciun, și nu pricepeau cum, dacă e așa fenomen rețeaua asta, eu nu sunt acolo, cu toooooată „lumea”. Mi-au povestit ei cum au aflat de puterea magică de reunire a internetului:

O colegă plecată în America despre care nu știam nimic i-a găsit pe alții din clasă pe Facebook și așa a făcut rost de toate numerele noastre de telefon și cum n-a putut să vină la întâlnirea de x (x=mulți, dar nu mai știu câți) ani de la absolvire, ne-a sunat apoi pe fiecare în parte.

No, ce să mai și zic? Eu nu știam să le spun ce face cutărică și nici unde mai e cutăreasca, deși am net toată ziua. Încă nu știu dacă să îmi fie rușine sau nu, dar poate ar fi bine să îmi fac timp să caut lumea cunoscută și să o adaug, treptat. N-am cum nega puterea Facebook-ului de a mă face mai sociabilă și mai comunicativă și simt pe pielea mea că îi prefer pe cei activi, decât pe cei pasivi, care doar urmăresc, ca niște voyeuri, fără să spună niciodată nimic nici despre ei, nici despre ce postează alții. N-aș putea doar să pătrund în casa mare a rețelei sociale, să mă ascund după vreo mobilă și să stau acolo, cuibărită în tăcere și, din când în când, holbându-mă la alții, de plictiseală. Că-i destul de plictisitor Facebook-ul dacă nu interacționezi.

După ce-am revenit la Cluj de la crăciunitul acasă, m-am trezit că Balul de la Certej era pe Facebook. La asta nu mă așteptam niciodată, mai ales că mie nu îmi merge netul de pe acolo nici de pe stick RDS, nici de pe stick Orange și știu că nici de pe stick Vodafone, așa că aveam ideea înfiptă că „acasă” și „online” nu se prea pupă. Dar oamenii au net acolo (ei știu cum) și din cei câțiva foști colegi de generală pe care-i am în FB, unul era în organizarea balului și așa m-am trezit cu toată adolescența în flash-backuri inspirate de peretele meu de Facebook. Toată adolescența în care mergeam la baluri cu prietena/colega/vecina mea Mimi, să „vindem pătrunjei”, ceea ce în limbajul alor mei însemna că stăteam pe margine în Căminul Cultural, nebăgate în seamă și nebăgând în seamă. Numai că acum există Facebook, o uneltire meșteșugită special pentru băgatul în seamă.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Familiarităţi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Facebook me, Poke me, say that you Like me!

  1. mimi spune:

    Nici n-am stiut de minunatia asta =)). Radu o fi de vina!?

    • Raluca spune:

      Da, da!😉 La Radu le-am văzut şi nu m-am putut abţine. Acum putem face aici bal de câte ori vrem, că avem contextul. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s