Angajează-mă legal!

Intenţiile mele de a mă angaja urgent sunt dintre cele mai sincere şi mai clare, spre deosebire de anunţurile de angajare în care jobul e descris şi răs-descris până nu mai rămâne nimic de înţeles din specificul său. A dat peste mine (via messenger) un blog în care e făcut un portret robot al anunţului de angajare de mai mare dragul. Aşadar, S.C. Firmă Random SRL angajează! Super! Numa bine că tocmai ce-am terminat de conceput o scrisoare de intenţie care să se potrivească peste tot, precum pantofii negri sau eşarfa bej – desemnată de Tana şi de mine drept „panaceul universal” al vestimentaţiei.
În atenţia persoanei cu potenţial să-mi fie şef,
Am 25 de ani, un chef grozav de muncă, o diplomă care atestă că scriu şi comunic excelent, o experienţă de aproape 3 ani în domeniul relaţiilor cu publicul şi referinţe foarte bune de la foştii mei şefi. Caut un loc de muncă unde respectul face casă bună cu promisiunile ţinute, iar rezultatele se cuantifică nu doar prin bani, ci şi prin impactul general pozitiv asupra comunităţii.
Dacă aveţi nevoie de un angajat căruia nu îi e frică de muncă şi de responsabilităţi şi pe deasupra îi place să înveţe lucruri noi şi să facă faţă provocărilor, atunci vă e util numărul meu de telefon: 0743. 307.087 şi adresa de e-mail: raluca.bugnar@gmail.com.
Dacă vreţi să mă angajaţi legal, astfel încât să punem umărul împreună la ieşirea ţării din criză, contactaţi-mă! Vă doresc o zi frumoasă!

Şi uite cât de distractiv poate să fie să-ţi cauţi de lucru, aşa în stilul românesc de a da rahatul cu frişcă sau de a râde la priveghi şi a discuta chestii lumeşti, că doar suferinţa e acolo numai ca să avem un antonim la fericire şi să nu ne plictisim… Adevărul e că mi s-a acrit de hălăduit pe portalurile de joburi (de la Best Jobs şi E Jobs la My  Job, Munca.ro, agregatorul Balaur.ro, Bizoo, Locuridemuncă.ro şi până şi pe clujjob) trecând de la joburile cu angajator „confidenţial” la cele unde sunt deja 2.753 de candidaţi şi unde aplic doar de inventar, fiindcă nici cea mai maniacă Speranţă (cum ar fi a mea) nu mai crede la şansa să-mi fie citit CV-ul. Sentimentul pe care îl am e de gol şi dor de ducă, în special după interviurile recente şi după „recrutare extinsă” care n-a dus nicăieri (cafele sub cireş în ţinută office, glume din interior împărtăşite drept secrete de stat, prezentarea viitoarelor-posibile delegaţii de instructaj ca pe nişte concedii nemaipomenite etc. etc. asezonate cu anularea întâlnirilor cu clienţi, stabilite de mine, de comun acord cu şefii). Azi a apărut, din familia extinsă, o ofertă de a pleca în Belgia să îngrijesc un bebeluş. Ar fi minunat să primesc un mail cu „Ia-ţi bilet de avion! Hai în Belgia!”. Pentru că sunt proactivă (:)) super limbajul ăsta al jobuitului!) am şi început să citesc despre îngrijitul bebeluşilor şi sunt dispusă să ridic schimbatul scutecelor la nivel de artă, numai să îmi dea cineva şansa să mă car de aici, unde nu mă vrea niciun angajator serios.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Eu cu mine şi cu Ralu, Făcute/făcubile și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Angajează-mă legal!

  1. handrushka spune:

    lasa tu belgia. hai aici. *

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s