De ce eu nu sunt de acord că Wim Wenders e un monstru sacru

* Wim Wenders, regizor, scenarist, producător, fotograf,  preşedintele Academiei Europene de Film mi-a vorbit despre cinematografie anul ăsta la TIFF, într-o cameră de hotel, unde au urcat pe rând jurnalişti să ia exclusivităţi. Am fost ultima, fiind insider în festival. La sfârşit m-a întrebat chestii despre bucătăria internă a unui ziar făcut zilnic în timpul festivalului de oameni care nu lucrează împreună în restul anului şi, uneori, nici nu se cunosc. „Tu ai mai văzut un covor cu pietre în el? Eu nu am mai văzut aşa ceva niciodată!”, mi-a zis Wim Wenders când s-a ridicat de la masa unde vorbiserăm şi amândoi ne-am îndoit de şale să pipăim pietrele lipite în covor. La gala TIFF de la Teatrul Naţional, actriţa Irina Petrescu l-a prezentat pe Wenders „monstru sacru”; am văzut gala online aşa că am putut să râd de aşa o descriere a cuiva care mie mi-a apărut degajat şi simpatic şi cu totul uman.

Îmi place cum se promovează pe site-ul lui oficial : „More W.W. on the WWW”.

Wim Wenders, regizorul care a fost premiat anul acesta la TIFF pentru întreaga carieră a spus că va accepta premiul doar pentru o jumătate de carieră, cealealtă jumătate urmând să vină. Wenders crede că e nevoie de mai multă solidaritate pentru promovarea fimului european independent şi pentru stoparea pirateriei.

Wim Wenders, regizor, preşedintele Academiei Europene de Film

Wim Wenders, regizor, preşedintele Academiei Europene de Film

Mi-amintesc că acum vreo doi ani eram la Moscova, mă plimbam şi am ajuns într-o piaţă, unde erau şi standuri cu filme. Aici era tejgheaua cu cartofii şi lângă era cea cu CD-uri şi DVD-uri cu filme printre care am găsit un DVD cu faţa mea pe el şi cu inscripţia 8 în 1, adică erau 8 filme de-ale mele pe acelaşi DVD. L-am luat! Costa un dolar… A doua zi am avut un master class la Moscova  unde prezentau mai multe filme de-ale mele şi mi-am dat seama că rulau filmele de pe acel DVD de un dolar. A fost un dezastru! Unele dintre filme erau filmate cu o cameră mică în cinematografe şi se vedeau oamenii care se ridicau în picioare în timpul proiecţiei, se auzeau replici din public. Mai degrabă mi-aş da filmele pe gratis decât să fie piratate aşa, măcar oamenii le-ar vedea la o calitate bună! Dar asta nu e o soluţie.

Sunteţi preşedintele Academiei Europene de Film, ce părere aveţi despre filmul românesc?

Am văzut o mână de filme româneşti, vreo 6, 7, din noul val, dar nu ştiu mare lucru despre cinematografia românească de dinainte. Trebuie să cunosc şi filmele din vechea cinematografie românească. Filmele pe care le-am văzut din noul val îmi plac pentru că dau un sentiment de realism, au spirit, sunt inventive şi se restricţionează foarte radical la poveşti româneşti, ceea ce admir foarte mult. Genul de cinematografie care îmi place cel mai mult e caracteristic, vine din anumite culturi şi vorbeşte din experienţe reale. Filmele româneşti pe care le-am văzut vorbesc toate din experienţă şi ador asta, când simţi că realizatorii filmului exprimă ceva ce au chiar trăit.

Care e locul filmului românesc în Europa, după părerea dumneavoastră?

Cred că cinematografia românească are un loc important în Europa pentru că a reconectat filmul european cu ceea ce ştie el cel mai bine să facă. Mulţi cineaşti încearcă să facă filme pentru a-i impresiona pe oameni, şi fac fime după reţetă, filme care au toate ingredientele considerate a fi necesare pentru succes, în schimb, filmele româneşti din noul val nu au formule, nu sunt făcute pentru a avea succes, ci pentru a spune poveşti care au nevoie să fie spuse. Aceste poveşti sunt spuse cu mijloace reduse, dar aceste bugete mici sunt azi, din punctul meu de vedere, un mare privilegiu. Oricine poate face un film bun dacă are mulţi bani, orice idiot! Dar numai câţiva oameni pot face filme interesante cu bani puţini.

Cum se raportează filmul european la fimul american?

Tragedia cinematografiei americane e strâns legată de tragedia poporului american: ei s-au obişnuit cu ideea că sunt centrul lumii, dar încet-încet trebuie să accepte ideea că nu mai este aşa. Industria fimlului e singura industrie americană rămasă – cu excepţia industriei războiului, iar ei încearcă să ne convingă prin mijloace tot mai impunătoare că filmul american e buricul lumii. Tragedia americanilor e că nu ştiu mare lucru despre alţi oameni decât ei şi sunt foarte obsedaţi, din păcate. Mie nu îmi plac unele filme americane, chiar dintre cele foarte mari pentru că sunt interesate numai de America. Da, unele filme americane au loc în alte părţi din lume, însă, de fapt nu e aşa, ele au loc în varianta imaginată de americani despre cum arată şi este lumea. Aşa că uneori mă simt foarte jignit de filmele americane.

Când faceţi filme vă gândiţi cum şi de cine vor fi ele apreciate?

Chiar vreau ca oamenii să îmi vadă filmele, dar nu fac filme să fiu pe plac publicului. Nu tot ceea ce are cineva de spus e plăcut. Eu ascult pe oricine îmi spune ceva adevărat pentru că nu e nimic mai frumos decât adevărul. După părerea mea, frumuseţea nu mai are valoare în sine, orice reclamă e frumoasă, dar cu cât sunt lucrurile mai frumoase, cu atât am mai puţină încredere în ele. Frumuseţea nu mai prea are legătură cu adevărul, iar orice film care e frumos, aproape prin definiţie, nu spune adevărul.

Aţi declarat că veţi accepta premiul TIFF doar pentru jumătate de carieră, înseamnă că aveţi multe proiecte în lucru acum. Spuneţi-mi despre ele.

Probema tot mai mare pentru mine nu estea cea de a face filme, fiindcă pot face o sută de filme, ci aceea de a alege ce filme să nu fac, pentru că durează tot mai mult. De exemplu, filmul pe care îl fac acum, Pina, în 3D, durează de doi ani pentru că sunt tehnologii noi, lucrăm cu prototipuri, totul ţine mai mult. În camera de editare e ca pe vremuri, când stăteam lângă calcuator să redea (rendering). Facem o secvenţă şi apoi vrem să o vedem în 3D şi trebuie să aşteptăm câte 10 minute după computer, să redea. Am uitat să aşteptăm, iar acum învăţăm din nou să avem răbdare. În paradisul cinefililor în care am crescut, un cineast făcea un film anual, acum un realizator, dacă face un film o dată la trei ani, e grozav. Ai senzaţia că trebuie să te reinventezi cu fiecare film şi regula jocului e că îţi trebuie tot mai mult timp pentru a face un film, de asta încerc să fac între timp şi documentare şi filme de scurt-metraj.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Culise și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De ce eu nu sunt de acord că Wim Wenders e un monstru sacru

  1. Pingback: De ce eu nu sunt de acord că Wim Wenders e un monstru sacru/ Raluca Bugnar | ifilosofie.ro

  2. Pingback: Cinci dintre chestiile care mă fac să mă simt bine | Zoldike's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s