A vorbi într-un pustiu / Strategii de supravieţuire pentru media în vremuri de criză economică

Un american mi-a pus ieri sare pe rană amintindu-mi cât de mult iubesc ZIARUL şi cum tânjesc măcar după o relaţie pasageră. Seminarul „Strategii de supravieţuire pentru media în vremuri de criză economică„, ţinut de David Applefield (specialist în jurnalism american, comunicare, consultant media, scriitor, jurnalist freelancer, trainer media, autor al unor lucrări pe teme literare şi specialist în strategii de „guerilla marketing”) în American Corner la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” nu s-a bucurat (!!!) de prezenţa niciunui patron de presă sau redactor şef, deşi lor li se adresa în primul rând.
Crâmpeie din experienţa de peste 20 de ani în presa americană au fost asculate de vreo 15 femei si un număr de două ori mai mic de bărbaţi. Vreo jumătate din public erau angajaţi ai bibliotecii sau foşti jurnalişti activi în domenii… conexe. A mai fost o echipă de la Realitatea TV şi cineva de la NCN, Radio Transilvania, reprezentanta Agerpres (care a fugit de frica unui exerciţiu de creativitate) şi un reporter de la o publicaţie maghiară. A! Şi şefa catedrei de jurnalism de la UBB. Prea interactivă nu a fost întâlnirea, iar americanul s-a ciocnit cel mai des de tăcere, dar şi de „Nu”-ul românesc sau de o atitudine gen „noi ştim, am încercat TOT, nu merge NIMIC şi acum stăm blazaţi şi aşteptăm să treacă recesiunea sau tranziţia”… (sau viaţa! că e grea, dar trece, nu?!). Applefield a explicat că nu e suficient să aplici o idee o singură dată, ci să şi perseverezi, iar dacă nu merge şi nu merge, atunci musai să se ştie şi de ce.
„Am văzut că aveţi foarte multe bănci în oraş. A contactat cineva din presă băncile pentru publicitate?” Da, contactase cineva o bancă, nu a mers şi gata. Americanul a scos o hartă mare a Clujului, primită gratis la hotel şi a desfăcut-o pentru a arăta cât de multe reclame o încadrează pe ambele părţi. „Câţi aţi obţinut finanţare/contracte de parteneriat de la firmele care îşi fac reclamă pe harta asta?” Tăcere.
Timp de trei ore americanul a tot dat soluţii, a exemplificat, a povestit situaţii şi ieşirea din ele, a prezentat strategii. Cei de la seminar au fost entuziasmaţi şi activi … în pauza de cafea.
Spunând că „NU” e parte din drumul spre „DA”, jurnalistul american a întrebat dacă în urma unui refuz persoana refuzată contactează pe cineva aflat mai sus în ierarhie decât cel de la care a venit refuzul. „Nu”. „De ce?” David Applefield a povestit cum a primit banii înapoi pe trei facturi umflate de telefon doar pentru că a trimis o scrisoare directorului Apple. Jurnalistul a spus că a cerut în mail consultanţă să-şi mânuiască iPhone-ul pentru că face multe călătorii în diverse ţări, iar Orange îi trimite facturi pentru servicii de internet, deşi nu accesează de pe mobil. După două săptămâni a fost sunat de la Orange cu anunţul că banii îi vor fi daţi înapoi.
Mă întreb câţi putem învăţa să încercăm înainte de a spune „Nu se poate, nu merge!”* şi câţi vom lua obiceiul de a scrie scrisori sau mailuri (lipsite de injurii/frustrare/formulări confuze) pentru a cere consiliere de la persoane în măsură să decidă, în loc să ne blocăm în funcţionari publici mărunţi şi să aşteptăm după angajaţi indispuşi de la relaţii cu clienţii?
Nu am habar ce se va alege de presă, dar sunt convinsă că vina cea mai mare nu e a crizei economice globale pentru că, din ianuarie 2009, s-au închis aproximativ 50 de publicaţii în România (Sursa: Biroul de Audit al Tirajelor/ BRAT), iar 4.000 de oameni care lucrau în media au fost daţi afară, în timp ce banii din publicitate s-au împuţinat cu 30% (Surse: Agenţia de Monitorizare a Presei Active Watch, Media Sind, Asociaţia Română a Jurnaşiştilor). Am văzut direct atâtea episoade în care redacţia X a demonstrat că nu merită să supravieţuiască pentru că nu ştie să se promoveze şi să facă bani, încât tot ce îmi doresc acum e să învăţ să vând chestii şi să negociez. Jurnalism ataşat de idealism pur nu are sens să existe, presa e o afacere, nu se tipăresc ziare şi nu se fac buletine de ştiri radio şi tv plătind facturile cu nasturi sau caramele! Dacă nici oamenii din breaslă nu tratează redacţiile ca pe nişte afaceri, presa liberă nu are şanse să existe. Scrie asta pe toate gardurile, în literatura de specialitate. În SUA sectorul de comunicare furnizează cele mai multe joburi din mediul privat, iar presa e cea mai mare componentă a industriei comunicării. Redacţiile ar trebui să fie modele de afaceri profitabile într-o ţară democratică şi capitalistă. Cum, de altfel, nu e România, dar, cel puţin, spre asta tinde, nu?!
Aşadar, am aflat cam ce-i lipseşte presei pentru a face bani – „The must list”, conform lui David Applefield de la Financial Times:
* David Applefield a propus într-o şedinţă a redacţiei Financial Times un supliment pe tema bolilor. Ideea a fost respinsă de şefi pe motiv că e morbidă şi publicul nu va aprecia un astfel de supliment. Perseverenţa lui Applefield a făcut ca suplimentul „Combating deseases” să devină o serie de mare succes. Pentru „Combating Malaria” Applefield a oferit publicitate gratis pe prima pagină pentru ONG-ul Malaria Consortium pe care l-a găsit cu ajutorul motorului de căutare Google. În schimb le-a cerut celor de la fundaţie să trimită contactelor lor un e-mail în care să anunţe apariţia suplimentului şi colaborarea cu Financial Times. Redacţia a fost contactată de mai multe firme pentru a cumpăra spaţiu publicitar şi, printre altele, suplimentul a tipărit două pagini întregi de reclamă a unor companii farmaceutice plătite cu zeci de mii de euro.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Culise și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la A vorbi într-un pustiu / Strategii de supravieţuire pentru media în vremuri de criză economică

  1. Pingback: Blogopinia - Solutii de iesire din criza

  2. Doru spune:

    Ce fain articol🙂 … si da, pana la urma stiu americanii ce spun. Nu degeaba scot ban din orice rahat si orice rahat ajunge brand.

    Asta este, la noi managementul merge dupa ureche si dupa apucaturi mitice.

    Facem un ziar ? :))

    • zoldike spune:

      Întâi să ne mai americanizăm în sensul bun, că în cel rău suntem la zi (KFC, McDo, We all live in America/Coca-Cola Wunderbar & so), apoi iniţiativele vor avea şi o bază.😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s