N-ar trebui să avem un fel de plan?! Sau murim la nesfârşit?

Sunt confuză… M-am îndrăgostit de un domeniu care se prăbuşeşte şi de o meserie ale cărei reguli se deşiră şi a cărei imagine se face un fel de fata Morgana. Lucruri care mi se par de bun simţ nu se întâmplă, nu văd strategii de marketing, nu văd soluţii salvatoare, nu văd nici o idee, nu văd coordonare, nu văd viziune. Nu văd viitor de jurnalist. Numai un lung şir de compromisuri şi de îndepărtare de ceea ce aş vrea să fac. În condiţiile în care a crăpat bună parte din presa scrisă naţională, nu ştiu ce mai e de aşteptat de la presa de oraş, decât să crape şi ea. Ok, trecem pe on-line. Super tare!, dar să existe reguli clare, să fie o coerenţă, să se ţintească spre cititorul cutărică, să se facă recomandări dincolo de ştiri legate de orice subiect sexual cu taguri pe care le-ar putea căuta cineva pe Google.

Oricât de mult mă pot autosugiestiona, simt cum îmi trece pasiunea pentru presă şi se duce într-o râpă să zacă degeaba, ascunsă :I

Şi pentru că tot e sezon de murit în presa scrisă, mă tot gândesc la ziarul care a murit cu mine de gât, iar pentru că sunt la mine pe teritoriu îmi voi permite o perspectivă proprie şi personală asupra lui.🙂 Cluj Expres de la cap la coadă. Ziar gratuit. Tabloid. Tiraj de peste 25.000 (au fost şi 40.000). Primul număr luni, 22 octombrie 2007, ultimul număr joi, 21 mai 2009.

Prima mea poză de prima pagină. Cluj Expres nr. 4, octombrie 2007. Numai în câteva alte dăţi mi-a mai bubuit aşa inima în piept ca în seara aia când m-am băgat în noroaie pentru că am vrut poză cu ceva ce semăna în capul meu cu ceea ce văzusem în presa locală internaţională. Nu e cine ştie ce poză, însă a fost exclusivitate şi a fost ceva făcut de mine, nu via Mediafax. Atunci începeau zilele în care aveam sentimentul de utilitate, ăla că dacă eu nu merg să văd, nici alţii nu vor ştii ce s-a întâmplat. Acum, la prea scurt timp, am sentimentul că sunt inutilă, devreme ce oricine poate citi un newsletter sau o agenţie de ştiri, cum fac şi eu. Şi nu mai e nevoie de mine.

Ultima poză de prima făcută de mine la Cluj Expres. Am mers până la Turda la sticlar acasă, în atelierul de la mansardă să fac material. Cu filmuleţe şi poze. Nu era o idee bună să fie comasate toate chestiile şi să facă o persoană multe şi de toate pentru că se întâmpla să iasă prost. Dincolo de asta am învăţat cam tot ce ştiu să fac în presă şi foarte multe lucruri despre mine cât timp făceam acolo multe şi de toate şi îmi împingeam tot felul de limite. Şi asta îmi lipseşte.

Marketing a la maison cu mine oarecum blondă, cu vreo 5 kg mai puţin şi mai entuziasmată, mai dezorganizată, mai idealistă şi veşnic nemulţumită, dar implicată 100%. O presă care să mă facă fericită acum ar fi aia imperfectă, dar conştientă de imperfecţiunea ei şi mereu în plină efervescenţă şi evoluţie. Auto-ridicarea pe piedestal şi auto-glorificarea mă dezgustă, mi se pare nejustificată pentru că nu am auzit pe nimeni din jurul să spună că merge să CUMPERE un ziar decât dacă era o rudă în ceva articol sau era nevoie de secţiunea de mică publicitate. Aşa că fără cititori plătitori, cărămida bătută în piept mi se pare degeaba.

Cu Timi, cea care m-a botezat Zoldike, în timpul şedinţei foto pentru altă tură de marketing. Poza asta era pauza şi modul de relaxare. :Paştept într-una din zilele astea să văd un plan de ieşit din rahat pentru presa scrisă pentru că eu sunt doar un executant.

Aştept într-una in zilele astea să citesc pe undeva un plan de ieşit din căcat pentru presa scrisă că doar eu sunt numai un executant.

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Culise și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la N-ar trebui să avem un fel de plan?! Sau murim la nesfârşit?

  1. hehe.
    primele chestii care mi-au venit în minte au fost pozele alea cu elevii, în două numere, odată cu pompierii şi odată cu expoziţia de animale de companie.
    după mi-am amintit că n-am avut poze ok de la StudentParade şi trebuia una pt. prima pagină.
    apoi, cum m-a înjurat Vasi când l-am trezit cu noaptea în cap, într-o sâmbătă, să pună poze cu o femeie accidentată mortal de un taxi.
    şi, cum aş putea să uit, când am fost la un incediu în Floreşti, pe strada Colonia de sub deal, şi a trebuit să mă strecor prin curtea unui localnic să ajung lângă grajdul care ardea. omu’ avea un miel şi eu, buimac de somn şi în beznă (era vreo 4 şi ceva dimineaţa), l-am întrebat dacă muşcă câinele😀

    good times, bad times… a fost o experienţă! care, dacă nu era, mai eram noi unul în blogrollul celuilalt?😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s