Ai întinde mâna prin sârmă ghimpată să strângi o altă mână?

"A timeless story of innocence lost and humanity found." - imdb.com

"A timeless story of innocence lost and humanity found." - imdb.com

Văzut-am un film pe tema celui de-al doilea război mondial care, din punctul meu sucit de vedere, s-a terminat bine. „The boy in striped pijamas” (mersi Doru de recomandare) e un film pe care nu m-aş plictisi să îl tot revăd pentru că e foarte fain vizual. Cam fiecare cadru poate fi pus pe pauză şi devine o fotografie bine alcătuită. Dincolo de asta, filmul e extrordinar: tensiunea e construită  din subtilităţi, violenţa nu apare, e doar sugerată, dar e copleşitoare prin ochii personajelor principale – un copil german şi unul evreu, amândoi în vârstă de opt ani. Bruno e fiul comandantului de lagăr, dar băieţelul de opt ani nu ştie nimic despre război şi exterminare pentru că nu ascultă radioul, citeşte cărţi de aventuri, se dă într-un leagăn făcut dintr-o roată uzată şi vrea să se facă explorator. Shmuel e unul dintre fermierii ciudaţi, îmbrăcaţi toată ziua în pijamale, care se joacă un joc interesant cu numerele cusute pe pijamale, aşa cum crede Bruno. Prietenia dintre ei începe chiar prin sârma ghimpată a lagărului de concentrare. Ei rămân prieteni pe viaţă…

Conversaţiile despre Holocaust şi nazism, regimuri totalitare, dizidenţă şi toate subiectele astea grele sunt ceva recurent pentru mine. Încă nu reuşesc să trec peste părerea că germanii au fost de vină. Cei care au ales să închidă ochii, să găsească scuze naţionaliste sau familiale pentru ce făceau, cei care, deşi intuiau şi simţeau că se întâmplă orori, au ales să se bazeze pe judecata celorlalţi şi au considerat că dacă atât de mulţi dintr-ai lor au ales să îi extermine pe evrei, decizia e justificată şi minţile mai luminate care au decis asta trebuie urmate – toţi ăştia rămân vinovaţi pentru mine. Ok, spălare pe creier, propagandă, hipnoză în masă, carisma Fuhrerului, patriotism sau fetiş pentru uniforme. Dar să omori şase milioane…  Filmul „The Reader” m-a pus de partea cealaltă, însă tot nu m-a convins. Faptul că o nemţoaică analfabetă alege să lucreze în lagăr şi să omoare oameni, după ce fuge de un serviciu de birou la compania de transport din cauză că nu poate recunoaşte că nu ştie să scrie şi să citească, mi se pare îngrozitor. Dacă ăsta e tipul de mândrie care  devine mândrie naţională şi apoi patriotism, atunci ar trebui să trăim fiecare în pâlcul lui de pădure şi să nu mai existe naţiuni. Ego-ul nimănui nu justifică nimic de genul acesta. Eu nu consider că am dreptul să calc în picioare alte persoane doar pentru  a mă simţi eu mai bine sau pentru a evita să mă simt rău. Then again, naziştii nu consierau că evreii sunt persoane…  Mă tot întreb ce s-ar întâmpla dacă în România ar ajunge la putere o mână de oameni cu vederi foarte înguste care ar dori să rezolve problema ţiganilor. Poporul ce-ar zice sau cum ar tăcea?

Extra: Doina Cornea, luptătoare anti-comunistă din Cluj-Napoca (e surprinzător cât de necunoscuţi sunt oamenii care au câte ceva de spus spre deosebire de cei care vorbesc mereu, dar fără substanţă) a primit Legiunea de Onoare în grad de Comandor de la Ambasada Franţei pentru ceea ce a făcut în România în timpul regimului trecut (de aproape 20 de ani).

UPDATE (marţi, 13 octombrie):

O minunăţie! O profesoară de istorie din Târgu-Jiu vobeşte despre Hiiiiiitlăr şi despre ziua, pardon fenomenul Holocaust. I-a pus pe elevi să se îmbrace în negru cu ocazia comemorării Holocaustului, pentru a-i ajuta să înţeleagă că este vorba de ceva trist. Am râs la toate aceste crâmpeie de istorie, împreună cu colegii mei, de la care am aflat de acest blog, al lui Nea Costache. Mare comoară! Enjoy!

About zoldike

Raluca Bugnar. Vinitură în Cluj, concepută la Petroşani, născută la Deva, trăită în comuna mineră Certeju de Sus. Am făcut liceu de mate-info, facultatea de jurna. Din 2007 trăiesc din scris (evident, nu cel de pe blog). Mă găseşti pe Twitter ca @ralucalexandra.
Acest articol a fost publicat în Culise și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ai întinde mâna prin sârmă ghimpată să strângi o altă mână?

  1. Lorena spune:

    Am oroare de durere asa ca nu cred ca as fi capabila sa intind mana prin sarma ghimpata…poate doar daca de cealalta parte a gardului este cineva foarte drag mie si se afla intr-o situatie disperata! poate doar asa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s