“Singura imagine adevărată este cea a unui fobic în faţa fobiei sale”, zicea realizatorul documentarului “Film fobia” prezentat anul acesta la TIFF. Dacă e aşa, imaginea mea de acum este cât se poate de reală pentru că mă confrunt, singură, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, cu fobia faţă de new media. Presa scrisă dispare şi, deşi nu mă voi putea dezlipi vreodată de mirosul de hârtie imprimată, trebuie să mă împrietenesc cu ideea de prezentare a lucrurilor în cea mai volatilă, schimbătoare şi lipsită de substanţă formă posibilă: virtualul. Sper să îşi revină cândva piaţa după criză, iar investitorii să-şi reconsidere poziţia faţă de tipărituri. Pentru perioada următoare, aşa cum rezultă din oferta portalurilor de joburi, România este o ţară de vânzători.
Gândire proactivă, forţă de negociere, portofoliu de clienţi, posesor de camion între 1,6 şi 3,5 tone şi câte şi mai câte se cer pe piaţa muncii, unde angajatorii nu se mai satură să caute agenţi de vânzări. Nimeni nu mai produce? Toată lumea vinde?!
…si cum te-ai vedea in domeniul “producatorilor”, in sens de ai lucra acolo?…
“cea mai volatilă, schimbătoare şi lipsită de substanţă formă posibilă: virtualul”…ehe…ce definitie…”realitatea virtuala” este noua paradigma si chiar noul pariu al stiintei..tehnologiei, omului. de aceea si tu te regasesti aici…
Prefer să produc ceva, decât să vând. După licenţă mă reapuc de tricotat! Pentru la iarnă.
Virtualul mă deranjează atunci când este abuzat şi abrutizat, altfel mi se pare un “loc” unde poţi comunica mai liber, mai repede şi chiar fără constrângeri materiale. Probabil că nimeni nu ar merge la cafea cu prietenii în halul în care arată când dă sign in pe mess.
virtualul este locul in care fiecare “eu” devine ceea ce doreste si face ce doreste. puterile sale devine nelimitate. este un joc periculos al seductiei…eu cu fetele sale si cu puterile sale…tentant nu-i asa?