Dacă nu ai făcut o casă, nu ai plantat un pom, nu ai făcut un copil… Bla Bla Bla!!! Prietena mea Andra consideră că ai trăit degeaba dacă nu ai trimis niciodată un mesaj în sticlă, pe apă.
Nu sunt multe lucrurile pe care am reuşit să le învăţ până la cei câţiva anişori care în curând se vor încăpăţâna să facă adunare generală şi să se intituleze unsfertdeveac, însă am învăţat să accept ideea că alţii sunt altfel decât mine, au alte idei, alte valori, alt stil de viaţă, alte aşteptări, alte convingeri, alte opţiuni. Şi sunt ok cu asta. Nu-i iubesc pe toţi pentru astea, nu îi tolerez întotdeauna, mă strâmb, comentez, mă enervez. Însă mă strădui cât de des îmi aduc aminte să înţeleg cum ajung ceilalţi la alte idei, alte convingeri, alte opţiuni şi să respect alte feluri de a fi. Aşa că, orice mesaj ar avea cineva, oricât de nou sau de vechi, de scurt sau de lung, de banal sau de creativ, sticla trebuie trimisă pe val. Pentru că fiecare trebuie să se ocupe de cultivarea dreptului său la exprimare. În ideea absolut afurisit de simplă că mesajul ăla va ajunge cândva unde trebuie şi va avea un rol, va fi înţeles, va folosi cuiva. Şi cred că ar trebui să fie obligatorie exprimarea, în anumite condiţii, pentru că e modul simplu de a şi da ceva înapoi lumii, în loc de a lua şi atât. M-am săturat de copii mari cu scuza opresiunii părinteşti care nu şi-au găsit vocea la 20 şi ceva de ani, care nu ştiu ce au de spus şi cui, care nu ştiu ce pot face cu ceea ce au. Sau cu ceea ce nu au.
Mesaje prinse de pe valurile messului în ultima vreme. Mulţu cui le-a pus. Iar nu le atribui, cine vrea să revendice, să revendice.
inside me lives a skinny woman crying to get out. But I can usually shut her up with cookies.
too much of not enough
we can’t save this planet… but we can have fun trying!
The simple you keep things the better
Tell me more about my eyes (cu link la un super episod din Bugs Bunny în care o ursoaică se îndrăgosteşte de iepure şi are replica asta)
I’m medicated, how are you? (ăsta a fost într-un context amuzant şi avea mai mult sens decât doar un vers)
Ochii ei straluceau ca o pereche de pantofi noi
Truth or happiness. Never both
and anything i do or say better be ok when i have a bad hair day!…
dysfunctional excess is all it took for my success
Am făcut o vază dintr-o sticlă de apă minerală pe care am cerut-o dintr-unul din barurile clujene în care merg(eam) des. Mâine o duc mamei mele biologice, pe care nu am văzut-o de vreo trei ani. Cel puţin aşa zice ea, eu nu ţin socoteala. Vorbim la telefon. Relaţie greu de explicat chiar şi într-o lume în care părinţii divorţaţi sunt o banalitate.
Am folosit doar alb şi verde pentru că mi se par culori pozitive şi am vrut ceva simplu, ceva cu efect calmant. I-am luat şi cafea 50% decofeinizată. Nu puteam să îi iau decofeinizată pentru că nu îi place, dar nici nu vrea să o prea stimulez. Mama mea e oricum... agitată.
Mi-a venit azi în cap o piesă. Nu sunt religioasă, dar se potriveşte cu ceea ce cred eu despre nevoia de energie pozitivă, de bine, de zâmbet.
Şi am stat azi noapte până la trei să vedem cum sărbătoresc şi unii şi ceilalţi. Geoană se ţuca de numa cu Crin şi au făcut şi Guvernul. Pe Realitatea, la ceva emisiune unde erau invitaţi o ciurdă de comentatori, moderatori şi analişti, mai toţi spuneau că bucuria unui candidat sau altul este prematură, la un scor atât de strâns. Turcescu îşi râdea în barbă şi spunea, citind un SMS, că românii din afara ţării au votat peste 90% cu Băsescu. Dar la ora aceea, Geoană avea un “comfortabil” avantaj de vreo 3 procente, aşa că ne-am culcat cu el, ca preşedinte. Însă când ne-am trezit, adică m-am trezit, că Tana a fost mai matinală şi m-a anunţat că, de fapt, îl avem pe celălalt preşedinte.Care celălalt aflu că a spus “I-am ciuruit!”. Probabil că pentru Băse 0,43% & counting e ceva semnificativ cât timp a avut de-a face cu ditai coaliţoiu (mi-a plăcut că aşa a zis ieri o tipă la teve) şi tot a ieşit mai bine. Până la ora asta – 10:03 că mai sunt de numărat voturi.
Mie toată chestia mi se pare demenţială şi amuzantă şi am următoarele gânduri legate de ceea ce s-a întâmplat:
- Dacă e scor atât de strâns, de ce nu sunt lăsaţi să conducă împreună? Că oricum vor fi reclamaţii de fraudă şi tămbălău. Noroc că suntem un popor laş, că nu va fi război civil. Mai cu seamă că s-a votat unu stânga şi altul dreapta în aceeaşi familie.
- Preşedintele iese şi cu diferenţă de “câteva voturi”? Nu e nicio prevedere care să ceară măcar un procent între unul şi celălalt? Deşi sper că nu e, pentru că nu mai merg încă o tură la vot!
- Când a fost referendumul, pe un colţ de buletin puteau să pună şi întrebarea dacă suntem de acord să dăm cu banul să ne alegem preşedintele. Poate ieşea chestia aia şi cheltuiam mai puţin cu turul doi. Oricum nu avem bani. Aşa, arunca unul cu o monedă, filmau toţi de la teve, erau şanse tot 50-50 să cadă şi gata. Ar mai fi fost doar certurile premergătoare despre cine să fie cap şi cine pajură, că amândoi vor cap. Capete tari. Capete pătrate. Capete seci. Ei sunt capătul! Şi fac din asta un capăt de ţară… “Whaaaaarever, for ever!”-asta cu intonaţie din aia de cluberiţă, cum am auzit-o, e chiar funny in a retarded way.
- Cuplurile sau familiile cu număr par de persoane cu drept de vot, unde ştiau că votează jumate cu unul şi jumate cu celălalt, puteau să nici nu se mai ducă la vot. Atâta că ceea ce spune romnul că votează nu e tocmai acelaşi lucru cu ceea ce şi votează. De acolo diferenţele dintre exit-polluri şi numărătoarea voturilor. La ieşirea de la urne, cum de obicei se merge în grup, nu a zis toată lumea adevărul când a fost pusă întrebarea “Cu cine aţi votat?”.
- Deci, românii din afara ţării au fost cei care au ales preşedintele. Că fiind ei pe alte fusuri orare, voturile lor s-au numărat cătră ziuă şi aşa a ieşit Băsescu. Aşa că, consider că nu ar fi o idee proastă ca la următoarele alegeri să adoptăm sistemul Eurovision. Să poată vota oricine din Europa, în afară de noi. Acum ar fi fost ceva de genul “Juriul din Bulgaria i-a dat x puncte lui Cutărescu şi y lui Cutărică, iar la televotingului, bulgarii i-au dat z puncte lui Cutărică, aşadar Cutărescu ia a puncte, iar Cutărică b puncte din partea Bulgariei!”. (Aplauze) “Mulţumim Bulgaria! Malta, bună seara, ai legătura!”, ar fi zis Andreea Marin Bănică. Sau Mihaela Rădulescu? Hm, pe care dintre cele două să o alegem? )
- Reacţii după alegeri: “A ieşit Băse!”, “Naşpa!, dar ziceam la fel şi dacă ieşea Geoană.”
- Am fugit ieri după troleu şi am mers în zonă de carantină pentru porcină pentru a îmi exercita sublimul drept la vot. Am stat mai multe zeci de secunde în cabină şi abia am pus ştampila pe unul şi numai pe unul. Nu m-am simţit mai bine când am ieşit de la vot. Atâta că am două acţibilde pe buletin după cele două isprăvi şi sunt om mare, cu simţ civic.
M-am trezit pe la aproape două. Pâine cu zacuscă prea picantă peste care am stors nişte brânză topită să o pot mânca. Am stins cu gem de vişine, a fost una dintre cele vreo 10 dăţi din an când mănânc eu pâine cu dulceţuri. Apă de la robinet. Un măr. Laptop. Facebook. Farmville. Twitter. Gmail. Ftr.ro – să caut articolul meu cu concertul Blazzaj să mi-l pun la status. Telefon, mama Tanei. S-a trezit şi Tana. Televizor. Am rămas sadic pe Antena 1 Cluj să vadă şi ea emisiunea “Tu votezi!” cu Apostu. Fun, fun! Am pus furtunul să golesc acvariul ţestoaselor în vană, pe principiul vaselor comunicante. Filtrul e stricat de două săptămâni şi deoacamdată nu am ajuns la o sincronizare cu tatăl ţestoaselor să putem să-l ducem în garanţie. Acvariu golit de jumătate, buuum, fum! Am uitat să scot încălzitorul din priză. Puteam să-mi omor ţestoasele prin electrocutare sau de la cioburile încălzitorului. Am scos ce a mai rămas din încălzitor. Le-am scos şi pe ele. Am anunţat lumea interesată de ce am făcut. Mi-am pus cenuşă în cap. Ţestoasele cred că şi-au prăjit creierii pentru că mă iubesc mai tare. Am stat tot pe jos cu laptopul şi au tot venit pe mine. De obicei nu sunt CHIAR atât de sociabile, iar de data asta a venit până şi Luna care nu mă prea suportă de când era cât o monedă.
Tanagra. Ea a avut pneumonie acum două săptămâni pentru că n-am observat că e mort încălzitorul şi i-a fost frig. Got to take my kids seriously
Net, net şi iar net. Tana a mers la Kaufland. M-am apucat de curăţenie cu cele mai bune intenţii, dar mi s-a terminat avântul după ce am dat cu mopul în bucătărie. Chestii foarte importante de la Kaufland. Top secret. Pot spune doar că avem acum apă minerală. Seinfeld la tv. N-am fost foarte atentă, mi-a rămas duma de la început de episod când el zicea că oamenii se simt ciudat dezbrăcaţi pentru că nu îşi mai pot face de lucru aranjându-şi cravata sau mâneca sau alte chestii care dau impresia de control în conversaţie şi de siguranţă. Şi zicea că el ar purta o curea când e dezbrăcat şi ce tare ar fi să aibă şi nişte buzunare. Mă gândesc de ceva timp să îmi tricotez nişte buzunare pe care să le pot lua şi pune pe tot felul de haine, mai ales pe paltoane şi rochii şi de-astea pe care nu am şi câteodată îmi trebuie să fac ceva cu mâinile. Şi să nu mai fumez. Fumez foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mult. Şi ieri noapte am avut iar un fel de mini criză de astm şi ştiu că de la ţigări. No, dar ţigările au dobândit funcţii foarte importante în ultima vreme: de pauză, de socializare, de gândit, de chef de orice, de nechef de orice, de şezut, uneori de mers. Aiurea rău. După Seinfeld am tras cu ochiul la ceva episod din Fran, dădaca. Îmbrăcată strident. Poveşti pe mess despre Băsescu şi multe altele. Tot nu ştiu ce să votez. Oscilez de la nul, la NUL portocaliu, la NUL roşu. Nu există argumente ok să votez unul sau altul. Doar argumente de genul: Geoană nu ţine cu intelectualii, ne trezim iar cu mineriade; Băsescu le va tăia pensiile alor mei. Geoană s-a pozat cu Vanghelie, SOV şi Hrebenciuc pe afişele electorale, Băsescu nu e are nicio valoare morală şi şi-a vârât nevasta în campanie electorală cu o scrisoare de dragoste pe care eu cred că a scris-o stafful lui. Şi tot aşa.
Planuri de jucat cu câine flocos şi fooooarte frumos.
Haiduc Popescu
Idei de făcut cândva asta, în afară de elicopter!
Baie şi simultan episod din Dexter. Ultimul scos.
Înapoi în cameră. Film japonez, “Săbiile zburătoare”. Imagini foarte, foarte faine. Acţiune… eh, acţiune. Tipa e oarbă, o iubesc doi, unul mai alb la faţă şi mai ranchinos, altul mai tânăr, mai rumen şi mai nehotărât. Călărit prin păduri de bambus. Superb. Zboară pumnale, zboară săbii. Titlul e foarte explicit. Cei doi pretendenţi se tot bat de cu seară de vară pînă la prima ninsoare şi sunt răniţi şi nu mai mor.
Haine. Farduri. Uscătorul de păr s-a stricat când îl folosea Tana. Ieri a fost rândul maşinii de spălat. La astea două chiar nu le-am făcut noi nimic. Încălzitorul da, recunosc, clar, clar! Întrerupătorul de la bucătărie nu mai stă nici el aprins decât când vrea, dar asta e deja poveste veche. Avem ceva carmă disuncţională cu aparatura electrică acum. Va trece, că de obicei trece. Atâta timp cât nu se întâmplă altele mai grave, astea sunt chiar funny. Cel puţin pentru noi. Ne-am obişnuit să nu fie totul ok şi plictisitor de funcţional. Ce e aia?!
Brichetă nouă că nu mai avem nimic de aprins. Insomnia. Chelnerul “nostru” e azi în cealaltă cameră. Dar ce drăguţ e el când îşi frământă mâinile în timp ce aşteaptă comanda. Şi ce drăguţ e când merge. Şi când se apleacă peste masă să ia sticle goale. Sau scrumiera. Şi când pleacă. Mai ales când ne zâmbeşte. Ne jucăm de-a mersul în Insomnia să îl vedem pe chelner de vreo trei săptămâni. Tana joacă un pic mai des că are pauză între cursuri. E cel mai special chlener, el ştie să explice diferenţa dintre cafeaua cu lapte cald şi cu lapte rece şi ştie că laptele cald e laptele rece încălzit. Am vorbit… am vorbit şi chestii prea profunde de data asta, chestii care nu se vorbesc în cafenea. Chestii despre oameni dragi care au murit şi care te-au lăsat cu sentimente neexprimate sau cu întrebări nerostite. Planuri de mers în vacanţa de paşti la mănăstirile din Moldova.
Speed. Mâncare. De data asta a picat bine. Mi-am pus sos picant şi mujdei pe pâine şi am uitat de caşul pane. ) L-am mâncat şi pe ăla la final. Fire. Am fost la baia băieţilor că era goală şi la fete era iar coooooadă. Băieţii au baie cu uşă de termopan! În timp ce la fete e placajul ăla care începe pe la genunchi şi se sfârşeşte undeva în dreptul creştetului – nu la mine, dar la cele mai înalte. Bine, ceva mai înainte nu era nici ăla, nu era nimic decât două WC-uri unul lângă altul. Na, go 4 it! Dar nu mai zic nimic de Fire că e singurul loc unde îmi place să merg să dansez pentru că am pe ce. Şi o ştiu pe tipa care administrează. Şi Mihnea (Luna Amară) şi Petra (The Others) sunt chelneri acolo şi fac concerte faine. Cum ar fi cel cu Blazzaj de mâine (azi) seară la care Petra e invitată.
De data asta nu am putut sta mult. Am intrat în ceva pasă ciudată, fiecare cu motivele ei, oricum nu am reuşit să ne sincronizăm cu ritmul niciunei piese, deşi au fost DE-ALEA. Parcă pe Prodigy, dar nici măcar. Aşa că am venit acasă, unde ţestoasele ne-au mai dezordonat puţin dezordinea între timp şi o parte din recolte ni s-au mai copt pe Farmville. Tana a găsit un ren împiedicat şi tre să merg să îl adopt.
Dresden Dolls, trupa obsesie a Tanei. Verurile se potrivesc, că de-aia o pun
UPDATE: Am zis să go crazy şi să dăm google cu “chelner insomnia”. Al patrulea rezultat e blogul meu. This is probably funny just for us. )
Tana, colega mea de apartament despre care nu mai pot spune că e blondă, fiindcă e şaten-gri-arămiu-verde-depinde-de-lumină, a inventat azi mâncare. Ciorbă mov şi salată mov. Ciorba am doar gustat-o şi e demenţială, are frunze adevărate în ea. În seara asta am mâncat salată. Că trecem iar pe mâncare sănătoasă. Iuuuuu-huuu!
SALATA by TANA
Varză roşie, morcov ras cu chestie din aia de decojit – arată ca un fel de spaghete aşa, mega tare, sâmburi de nucă, stafide, ceva sos de maioneză cu ierburi (de cumpărat), carne de pui fiartă.
Ierburi adevărate. Alea din ghiveci nu vor să înţeleagă să crească şi fără să le ud
Poate dă Tana comment cu modul de preparare că eu nu am dat prin bucătărie. Ultima dată am ars o cârpă în timp ce încercam să iau o cratiţă de pe foc. I lost my kitchen mojo for now… )
Trei dintre cadouri nu sunt ceea ce par bug, bug, bug me
Grămadă de chestii care mă fac să mă gândesc la chestii. Mă joc Farmville. Nu chiar excesiv. Încă nu mi-am pus telefonul să sune pentru nicio recoltă, dar eu îi adopt Tanei renii şi ea îmi cloceşte ouăle. Apoi invers. Şi ne trimitem cadouri lămpi şi butoaie cu struguri şi raţe. Acum sunt la nivelul 24. M-am chinuit mai mult până mi-am aranjat ograda aşa încât să mă simt acasă, iar acum mă joc doar ca să pot locui acolo. Deocamdată nu mai e ceva pentru care să strâng bani. “Merg” la fermă să mă relaxez.
Iaca, pun şi ferma, să se priceapă că sunt… aşa cum sunt. Cum zicea cineva un pic mai devreme- “dacă mă accepţi, mă accepţi aşa”.
Trebuie şi nişte detalii, că nu degeaba se chinuie programatorii ăia să le facă.
Reni, reni neîndemînateci care şi-au prins în coarne instalaţii de brad, oaie neagră, vacă de pe Marte. Ţarc.
Casa cu piticul de grădină, una dintre mâţe, maşina de făcut popcorn... În dreapta sus (e dreapta aia, cred, că no...) sunt baloanele şi am şi cişmea. Banca de lemn îmi plaaaace foarte tare!
Un fel de zonă cu chestii de trebăluit. Mi-am pus multe lemne. Şi roabe. This is pretty to me. )
This makes my heart melt ) On the other side my real turtles are not happy at all and the villa i've promised them a pool in is really far, far, far away. They've been patient for 5 years but I'm not any closer )
Auuuuuuu! Auuuuu! Auuuuuu!
Scenă din “Me and you and every one we know” la care tocmai m-am uitat cu Tana. E un film fără fir epic mai deloc, dar are scene faine. Mi-am dat seama că l-am mai văzut o dată, dar nu am ţinut minte nimic din el. Poate din cauză că nu are poveste clară. E un film… să zic aşa, de stare. Cum a caracterizat Mihnea videoclipul de la piesa “Chihlimbar”, pe care Luna Amară l-a făcut uitat după lansarea de la Cluj, unde l-au văzut şi ei şi publicul prima dată. Totuşi, filmul e fain. Numai că nu ai ce povesti de el, trebuie văzut.
De Sfântul Andrei (am scris sfânt pe bloh, I-A-C-H) am visat cu un câine mic şi gras. Că am fost întrebată a doua zi dacă mi-am visat alesul. Nu l-am visat că nu am ce alege. Să rămân la îmblănite aşadar.
Pisu mic de acasă. E tare şod. Nu ştiu de ce nu merge filmuleţul în care ronţăie andrelele, dar acum nu am chef să îmi bat capul cu tehnica. Îl cheamă Tom şi ai mei îi spun Tomi şi nu l-am botezat eu, e botezat după Tom&Jerry. ) Funny, funny, haha
Korn like CFR. nnnnnnnnnnnn În pasajul din gara Cluj-Napoca toate nnnnnurile sunt scrise asa. Coolish!
Cum a început să se înverzească viaţa mea. El e Topi şi dormim toţi 4. În Insomnia e o caricatură cu titlul Siamese şi în stânga e schiţat un omuleţ cu două capete şi linie punctată pe mijloc, iar în dreapta e un alt omuleţ cu un dreptunghi în braţe pe care scrie "LAPTOP". Nu aş fi crezut că ajung eu de la ţaţa oilor la cablul lui Topi, dar viaţa e surprinzătoare ) - Voi şterge orice comentariu în care se va pomeni de un anume oier care a candidat la preşedinţie!!! =))
Chino, când era mai mică, după ce am primit-o de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Deva via Garda de Mediu. Îmi doresc şi pentru ţestoasele mele (şi nu numai) un lac în curtea casei, ca pe Famvillle. Din punctul meu de vedere, ţesturile au expresivitate şi au personalitate. Numai nu am eu timp de ele, iar când am, nu li-l mai dau lor. Asta devine o problemă...
That’s a little man i made and this is where he came from. Some sort of a special request thing.
Was fun for 3 weeks playing with all sorts of materials and trying to create Salty. I learned then that impossible is nothing and I can do nice stuff about stuff. Last night I remembered that I am what I am and I feel the great way I do because someone was kind enough to fuck me over and let me become a real person, with real balls and real options. Thank you, really, really. Hope that thing is alive, sure was fun makeing it and I truly put there alot of positive vibe. That’s pretty much what I’ve kept from what it was and you’d better do that too.
Urmează ziua când "redactor-şef", "tehnoredactor", "corector" vor fi meserii la fel de învechite ca şi cea de coşar sau de geamgiu?
Când eram în facultate am vrut să fac o serie de reportaje cu cineva care lucrează la o sifonerie, cu un coşar, cu un geamgiu din ăla care îşi cară în spate toate uneltele, cu un pantofar, cu un ceasornicar… Am lăsat tot felul de motive să intervină şi să îmi strice cheful şi nu am scris niciodată despre meseriile astea. Nici când am lucrat la Cluj Expres nu am făcut astfel de reportaje, ascunzându-mă după pretextul că ne trebuie materiale mici, multe şi repde (aveam de pus câte 7-12 chestii în fiecare pagină). Desigur, puteam face o pagină specială, puteam pune pe siteul ziarului reportajul în varianta lungă.
De fapt, cred că, pe undeva, am avut o reţinere să merg la oamenii ăştia care încă mai ţin cu dinţii de meseriile lor prăfuite. Am avut un fel de pudoare pe care o ai faţă de o specie pe cale de dispariţie din care au rămas doar indivizi prea bătrâni sau de un singur sex, care nu se mai pot reproduce. Meseriaşii ăştia mi s-au părut într-o situaţie fără ieşire, evidentă şi din afară, de aceea nu am vrut să merg să scobesc într-o rană. Alţii au scris astfel de reportaje, dar nici pe acelea nu le-am putut citi. Sunt chestii pe care le apreciezi mai tare dacă le laşi misterul, dacă le laşi să plutească într-un fel de ceaţă idilică, dacă nu le dai jos din sublim în ridicol. Cine vrea să ştie cum moare de foame un om cu o meserie din asta boemă? E deprimant!
Acum mă gândesc că şi meseriile celor care lucrează în presa scrisă sunt pe cale de dispariţie. New-media a înghiţit printul, doar că nu vrem să recunoaştem. Ziarele tipărite sunt ţinute din orice alt motiv decât pentru că le vor cititorii. Cititorii nu le cumpăra. Plăcerea de a simţi mirosul de tuş pe hârtie nu e una prea comună şi nimănui nu îi prea mai pasă cât de frumos a încăput un titlu de prima şi ce şmecher sună, ce echilibrată e pagina din punct de vedere vizual – imagine şi text, ce bine se completează articolul cu fotografia şi ce inteligentă şi amuzantă e fotoexplicaţia. Nici măcar cei care fac ziarele nu mai simt întotdeauna adrenalina când nasc o pagină. “Verba volant, scripta manent” e “rahat de taur”. Scrisul nu mai rămâne în new-media. Scrisul călătoreşte de la o pagină de net la alta prin copy-paste, scrisul poate fi modificat în orice moment, updatat, şters. Presa scrisă nu mai e aşa de scrisă.
Presa scrisă pe foaie şi presa scrisă pe net coexistă deocamdată la fel cum o fac becurile cu filament şi cele fluorescente. Însă ştim foate bine că pentru cele cu filament e stabilită data când vor dispărea din raft pentru totdeauna!
Deocamdată ziarele se mai zbat să coexiste cu site-urile de ştiri. Însă nu dispariţia ziarelor mă îngrijorează, ci a redacţiilor. Munca pe on-line şi munca pentru un ziar sunt fundamental diferite şi nu pot fi amândouă acelaşi “jurnalism”. On-line-ul nu mai e muncă de echipă în acelaşi sens în care e munca de echipă la o redacţie: cu şedinţe, cu shimburi de idei, cu cerut de sfaturi, cu despicarea firului în patru, cu realizarea unui puzzle din bucăţile aduse de fiecare. Jurnalismul on-line scoate din ecuaţie o serie de profesionişti de la fotografi (nimeni nu poate concura cu Google), la tehnoredactori (paginarea e făcută o dată şi bine, când e creat site-ul de programatori şi apoi aceleaşi structuri sunt umplute simplu, de oricine are cont de admin, cu un conţinut diferit), la corectură (pe online nu se mai dă BT, se publică şi, eventual, se verifică apoi). Jurnalismul on-line merge pe principiul repede-repede-repede, ceea ce înseamnă mult copy paste şi prelucrare de ştiri de agenţii de presă şi de comunicate. Presa virtuală (locală) e obligată deocamdată să fie un copil schilod şi subnutrit, dar (mai) sper să fie lăsată să mânânce şi să crească într-un produs media adevărat.
Îmi doresc ca on-line-ul să împrumte de la redacţiile “clasice” elementele care au definit presa scrisă. Îmi doresc să se nască un fel de curent cum s-a întâmplat în alimentaţia publică: apariţia slow-food, după atât de mult fast-food. Şi dacă ştiţi Lunch Box-ul din Iulius Mall, al cărui slogan e “Mâncare gătită încet!”, ştiţi că e mereu coadă acolo, deşi în jur e plin de fast-food-uri. Şi la alea e coadă, dar nu despre asta e vorba! E vorba că e loc pentru de toate şi cei care vor să aleagă responsabil şi conştient să mânânce mâncare făcută de-adevăratelea, să aibă de unde lua aşa ceva. Cam aşa simt că e şi cu presa. Nu toată lumea vrea super materiale rumegate, ştiri exclusive, titluri anecdotice, imagini compuse excelent cu un mesaj clar, făcute de cineva care ştie ce pozează şi de ce etc. etc., dar e public şi pentru asta şi trebuie să existe şi asta. Altfel, rămâne numai copy-paste şi save image as.
Am primit mail că ciripelile îmi sunt citite de Remus Cernea. Cum zicea şi Bogdan într-un comentariu la un post de-al meu: l-aş vota pe principiul că e pletos, bărbos şi cu tricou cu Pink Floyd. E un cu totul altfel de candidat şi mă bucur că a avut curajul să iasă în faţă. L-aş putea vota şi pentru că e verde, doar e culoarea mea preferată şi chiar cred în protejarea mediului şi reciclare.
Site-ul candidatului Remus Cernea
Totuşi votul de mâine nu e o joacă şi dacă tot merg să votez nu pot risca să votez din simpatie, trebuie să fie un vot strategic. Un vot pentru cineva care are şansă să intre cu Băsescu în turul doi. Pentru că e clar că Băsescu intră în turul doi şi poate şi rămâne pentru a doua tură, ceea ce nu pare rău pentru aproximativ 30% dintre alegători.
Ralu: te-ai hotarat cu cine votezi?
Ralu:
abcdefg: base
Ralu: serios?
abcdefg: da
Ralu: inseamna ca traiesti bine
Ralu: )
abcdefg: nu pot zice ca traiesc chiar rau
Cele mai frumoase fapte ale politicienilor, declarate în emisiunea “Marea confruntare”, moderată de Robert Turcescu, pe Realitatea TV, 20 noiembrie. Confruntarea a fost organizată de Institutul pentru Politici Publice.
Mircea Geoană – Nu am dat-o afară din casă pe soacră-mea!
Crin Antonescu – Nici în politică, nici în viaţa personală nu am părăsit pe nimeni cu care am pornit împreună la drum!
boc e iar premier si iarna iar ne-a surprins. unele lucruri nu se pot schimba. dar ma pot schimba eu. sunt pe cale sa aflu e e microrevelion 6 hours ago
digimobil pe bus, 16:04. am luat-o razna cu tehnologia. ;)) 1 day ago
mic dejun de zapada la 3 dimineata, digimobil pe tren la 4:40. nu ma plictisesc :) 1 day ago
) On the other side my real turtles are not happy at all and the villa i've promised them a pool in is really far, far, far away. They've been patient for 5 years but I'm not any closer 
